Tăbliţele sumeriene ne spun misterul originii omenirii? Cum a fost creat omul modern de către zeii extratereştrii şi adevărata identitate a lui Enoh


Mii de tăbliţe sumeriene au fost descoperite în secolul al XIX-lea pe actualul teritoriu al Irakului; în aceste tăbliţe ni se spune istoria străveche a omenirii. Cercetătorul Zecharia Sitchin este cel care a încercat să traducă aceste tăbliţe. Conform traducerilor realizate de către el, aceste texte spun că „zeii din cer” (numiți Anunnaki / nefilimi) au coborât pe Pământ acum aproximativ 350.000 ani în zona actualului Irak. Acești Anunnaki aveau cam 4 – 5 metri înălțime și o durată a vieții de peste 10.000 de ani tereștri, ceea ce i-a făcut ulterior pe oameni să îi considere nemuritori.

Şeful extratereştrilor Anunnaki = Iehova (Domnul) din Biblie?

Anunnaki veneau de pe o planetă numită Nibiru, scopul venirii lor pe Terra fiind acela de a extrage aur din zăcămintele de pe Pământ, acest aur fiindu-le necesar pentru a salva atmosfera planetei lor. Conducătorul acestor Anunnaki se numea Enki, numit ulterior Iehova, semnificație care ne oferă o cu totul altă perspectivă asupra lui Dumnezeu.

Omul modern a fost creat prin inginerie genetică?

După 150.000 de ani, o parte din Anunnaki s-au revoltat și atunci s-a luat decizia creării unor muncitori prin realizarea unor „mutații genetice” asupra oamenilor primitivi care existau pe Pământ la vremea aceea. Astfel, s-a urmărit în acest scop crearea unor hibrizi între oamenii primitivi și Anunnaki, folosind material genetic de la ambele rase.

Conform antropologiei moderne, se consideră că saltul evolutiv de la Homo Erectus la Homo Sapiens s-a produs aproximativ în urmă cu 200.000 de ani. Acest salt este însă extrem de dificil de explicat dacă nu chiar imposibil – prin mecanismele evolutive naturale, efectiv „sărindu-se” parcă peste mai multe milioane de ani de evoluție naturală. Acest salt uriaș este uimitor, cu atât mai mult cu cât era situat în Era Glaciară. Tocmai de aceea, ipoteza de creare a lui Homo Sapiens prin mecanisme de mutații genetice, așa cum o indică scrierile sumeriene, este în mod evident extrem de plauzibilă. Concluzia la care ajung astăzi din ce în ce mai mulți antropologi este aceea că saltul care a dus la apariția lui Homo Sapiens nu a fost unul spontan, natural, ci unul indus în mod artificial.

La crearea omului modern au intervenit şi extratereştrii de pe Sirius?

Textele sumeriene afirmă că au fost realizate mai multe tentative de creare a unor hibrizi între Anunnaki și oamenii primitivi, dar acești hibrizi nu se puteau reproduce. Crearea unei ființe capabilă de reproducere a fost posibilă doar prin intervenția unei alte rase extraterestre, care provenea din sistemul stelar al lui Sirius. Se menționează că aceste ființe de pe Sirius aveau o înfățișare care poate fi asemănată ca fiind pe jumătate om și pe jumătate delfin.

Crearea lui Adam şi Eva

Textele sumeriene spun că primul embrion a fost purtat chiar de zeița-soție a lui Enki, pe nume Ninki. Primul om creat a fost bărbat și a fost numit Adapa (Adam). Se menționează că îndrăgindu-l foarte mult, Enki a dorit chiar să îl adopte. La scurt timp după crearea lui Adapa a fost creată și o ființă umană femeie, Eva, care a fost creată pornind chiar de la o „coastă” a lui Adam, putând înțelege că de fapt este vorba despre folosirea materialului genetic al lui Adam.

Textele sumeriene mai menționează de asemenea că Enki folosea un fel de sceptru cu puteri miraculoase, numit „cheia vieții” sau „ank”, simbolizat ca un fel de cruce. Este interesant și totodată semnificativ că acest simbol a fost ulterior preluat de tradiția egipteană. Este de altfel important să remarcăm faptul că între scrierile antice sumeriene (mesopotamiene), vedice, egiptene și chiar grecești există asemănări frapante, ceea ce denotă ca fiind foarte probabil faptul că la originea lor ele au descris exact aceleași evenimente.

Cine era Enoh din Biblie? Thot Atlantul, fiul zeului-extraterestru Enki

Tăblițele sumeriene spun că mult mai târziu, după ce deja oamenii se înmulțiseră, Enki a mai avut un fiu, a cărui mamă a fost chiar o femeie muritoare, pe nume Ishtar. Ulterior Ishtar avea să fie cunoscută ca zeița Isis. Din rodul iubirii lor s-a născut apoi un fiu, pe care tradiția egipteană îl descrie cu numele Toth, iar în Biblie el este menționat ca Enoh. În Vechiul Testament din Biblie există o relatare semnificativă care spune că Enoh a fost luat în zbor de către două ființe, pe un „nor”, și dus în „cer”, unde l-a întâlnit pe „Domnul”, care l-a învățat multe taine pe care să le dea apoi oamenilor pe Pământ. Conform „Cărții Egiptene a morților”, precum și a „Imnului către Ramses I”, Toth s-a născut pe o insulă mare înconjurată de ape. Această insulă s-a scufundat printr-un mare cataclism, însă înainte de aceasta Toth a condus o parte din populație pe teritoriul actualului Egipt, punând bazele civilizației care avea să se dezvolte acolo. Din această descriere se poate deduce că tărâmul care s-a scufundat era de fapt Atlantida.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO