Totul a pornit acum câteva zile cu această ştire de pe Huffington Post: „Astronomii au găsit o planetă imposibilă de 11 ori mai mare decât planeta Jupiter”. Iată ce scrie în acest articol: „Astronomii au descoperit o planetă care n-ar fi trebuit să fie acolo. Planeta, denumită HD 106906b, este mult mai mare decât ceea ce se găseşte în sistemul nostru solar, având o masă de 11 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter. Dar, cel mai ciudat lucru la această planetă nu este masa sa, ci distanţa faţă de steaua ei. HD 106906b orbitează steaua de care aparţine la o distanţă de 650 de ori mai mare decât cea de la Pământ la Soare. Şi aceasta este o problemă, întrucât teoriile curente ale formării planetare nu pot explica cum această planetă a ajuns acolo.” Normal că nu se poate explica, pentru că ştiinţa a ajuns să se încăpăţâneze cu anumite teorii, care, în loc să fie abandonate şi căutate altele mai aproape de adevăr, se încearcă găsirea unor excepţii ale acelei teorii.
Acum, revenind la gigantica planetă HD 106906b… Cea mai îndepărtată planetă pitică ce se găseşte în sistemul nostru solar se numeşte Eris şi ea se află la maxim 97 UA distanţă (adică de 97 de ori distanţa de la Pământ la Soare). Această descoperire a unei planete gigant în alt sistem solar întâreşte convingerea, dar şi bănuiala că „planeta X” (o planetă masivă şi ipotetică la fel de distantă) s-ar putea afla în sistemul nostru solar. Dar cine ştie, probabil că ea a fost descoperită acum 30 de ani, dar existenţa ei ne-a fost ascunsă (vezi acest articol: Ştirea originală din 1983 despre descoperirea planetei X).
În urmă cu circa o săptămână o înregistrare SOHO asupra activităţii Soarelui a făcut furori pe site-urile de ştiri alternative. Precum puteţi observa în imaginea de mai jos (în centru-stânga) se observă o planetă gigantică aflată nu departe de Soare! NASA nu recunoaşte că ar fi un obiect solid, ci doar o aberaţie fotografică, dar, în general, e bine să nu avem încredere în spusele NASA, că de multe ori această agenţie a minţit publicul.
O fi această posibilă planetă-gigant din sistemul nostru solar asemănătoare cu planeta HD 106906b? De ce nu? Numai că în cazul nostru, ea s-ar fi apropiat de Soare, ar fi mascată de astrul nostru, iar NASA încearcă să ne ascundă acest lucru.
Întâmplător sau nu, tot în aceeaşi perioadă, pe Internet o altă fotografie face furori: o poză ce prezintă o creatură umanoidă de 20 de metri, care se află în faţa Soarelui pe o plajă din Argentina. Despre această poză incredibilă am vorbit şi eu în cadrul acestui articol: O gigantică fiinţă umanoidă, aflată în faţa Soarelui, a fost surprinsă şi fotografiată pe o plajă din Argentina!?
De aici, se pot face multe speculaţii. Dacă poza de mai sus e adevărată şi nu e doar o făcătură, atunci cum de a apărut această creatură gigantică pe Pământ? Provine ea cumva de pe planeta masivă din apropierea Soarelui, pe care NASA încearcă să ne-o ascundă? Interesant că şi Biblia ne vorbeşte despre o perioadă în care pe Pământ existau uriaşi (Nephilim): „În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime”. (Geneza 6:4). Oare nu-i deloc accidental faptul că zilele trecute Congresul SUA a început audierile cu privire la căutarea vieţii extraterestre!? (citiţi ştirea pe ziarul The Guardian). Cam multe lucruri ciudate se leagă…