Strania legătură între Lună şi primul test nuclear de pe Pământ


În ciuda faptului că e cel mai apropiat obiect ceresc de noi, Luna încă rămâne pentru noi, pământenii, un mister. Oamenii de știință și astronomii încă dezbat despre originile necunoscute ale satelitului Pământului, cu cea mai populară teorie fiind „ipoteza impactului gigant”. Această teorie speculează că un obiect masiv s-a izbit de Pământ, în istoria cosmică îndepărtată. Bucăţi din obiectul ceresc zdrobit de Terra, dar şi bucăţi din planeta noastră au format propria noastră Lună. Unele versiuni ale acestei teorii pretind că o planetă numită Theia s-a izbit de Pământ, o bucată mare rezultată în urma impactului formând ulterior Luna.

O problemă legată de această teorie este faptul că analiza diferitelor probe de pe solul Lunii arată foarte puține dovezi ale așa-numitelor substanțele volatile – compuși organici sau elemente, cum ar fi zincul sau apa, care se evaporă ușor. Acestea sunt foarte abundente în cele mai multe locuri de pe Pământ, dar nu și pe Lună. Dacă Luna ar avea originea dintr-un impact uriaș, multe dintre aceste materii volatile sau, cel puțin, urmele chimice ale acestora ar fi fost găsite pe Lună în concentrații similare.

Pentru a ajuta la rezolvarea acestui mister în „teoria impactulului gigant” privind creația Lunii, o echipa de chimişti şi geologi de la Universitatea din California, San Diego, a decis să caute dovezi similare într-un eveniment mult mai recent: 1945 – testul nuclear Trinity. Cercetătorii presupun că toate condițiile dintr-o explozie nucleară în deșert ar putea simula condiții similare cu cele ale unui impact cosmic uriaș, așa că au început să analizeze compoziția trinititei, sticla radioactivă verde formată de testul Trinity.

Analiza lor a constatat că probele de trinitite, cum ar fi solul lunar, sunt lipsite de compuși volatili. Evaporările la temperaturi înalte, cum ar fi cele cauzate de o explozie nucleară sau o coliziune cosmică ipotetică, ar putea explica absența anumitor substanțe chimice volatile sau elemente. Acest lucru înseamnă că „teoria impactulului gigant” încă mai are o valabilitate științifică, cel puțin la nivel chimic.

Sursa (traducerea şi adaptarea): ucsdnews.ucsd.edu

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock