Tehnologia actuală încă nu e capabilă să producă faimoasele săbii de samurai, realizate dintr-un aliaj de oţel superior! Japonezii le produc de peste 3.500 de ani!
Săbiile samurailor japonezi, realizate încă din anii 1500 î.Hr, au un oţel înalt aliat cu wolfram şi crom, superior oţelului standard devenit celebru, fabricat astăzi în Suedia. De-abia prin anii 1970, un cunoscut cercetător britanic a reuşit să filmeze procesul de fabricaţie al acestor săbii în singurul atelier din Japonia care le mai produce. Proprietarul acestui atelier (el însuşi făuritorul săbiilor) pare să fie unicul om din lume care cunoaşte secretul proceselor de fabricaţie. Deşi a refuzat să dea relaţii asupra compoziţiei chimice a metalului, el a permis să fie filmată pentru prima oară realizarea propriu-zisă a săbiilor.
În film, s-a putut observa astfel că, în afara procedeului obişnuit de călire şi durificare (repetat însă de nenumărate ori), intervine un element nou: după fiecare realizare a lamei, aceasta este îndoită la mijloc, iar cele două părţi sunt contopite una în alta prin lovirea cu ciocanul (proces repetat de 1500-2000 de ori !). Această stratificare are un efect uimitor: analizate la microscopul electronic, lamele au dezvăluit faptul că dispoziţia cristalină a metalului ia o formă cu totul particulară. Astfel, cristalele metalice de la mijlocul lamei sunt mari şi moi (ceea ce dă o flexibilitate excepţională, sabia fiind aproape imposibil de rupt), iar cele de la margine (spre tăiş) sunt mici şi dure (dând astfel o rezistenţă ieşită din comun a tăişului, fiind cunoscut faptul că săbiile de samurai nu pot fi ciobite decât de… alte săbii de samurai).
După cum afirmă armurierul japonez şi după cum s-a putut verifica prin descoperirile arheologice, metoda de fabricaţie a acestor săbii este aceeaşi de prin anii 1500 î.Hr. De altfel, metode aproape similare aveau celebrii armurieri arabi din Toledo (Spania), săbiile lor fiind cele mai bune din Europa, deşi nu atingeau calitatea celor japoneze (probabil că, prin diverse moduri, arabii au aflat o parte din secretele metalurgiei Extremului Orient şi le-au preluat, după cum au preluat şi cifrele „arabe” de la hinduşi, introducându-le apoi în Europa). În orice caz, de-abia în anii 1960 s-a reuşit să se producă un oţel la fel de bun cu cel al săbiilor de Toledo.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Săbiile samurailor japonezi, realizate încă din anii 1500 î.Hr, au un oţel înalt aliat cu wolfram şi crom, superior oţelului standard devenit celebru, fabricat astăzi în Suedia. De-abia prin anii 1970, un cunoscut cercetător britanic a reuşit să filmeze procesul de fabricaţie al acestor săbii în singurul atelier din Japonia care le mai produce. Proprietarul acestui atelier (el însuşi făuritorul săbiilor) pare să fie unicul om din lume care cunoaşte secretul proceselor de fabricaţie. Deşi a refuzat să dea relaţii asupra compoziţiei chimice a metalului, el a permis să fie filmată pentru prima oară realizarea propriu-zisă a săbiilor.
