Ultimul act cultural de mare anvergură al lui Eminescu, a fost traducerea lucrării „Gramatica sanscrită” a lui Franz Bopp, din limba germană în limba română. Acest manuscris este bine îngrijit, iar scrisul este foarte estetic. Eminescu a fost primul român care a învățat sanscrita și care a încercat să o redea – împreună cu înțelepciunea străveche a Indiei sacre – neamului românesc, ca pe un drept al nostru dintotdeauna.
În primăvara anului 1889, Mite Kremnitz l-a întâlnit pe Eminescu într-o sală de teatru din București. Poetul i-a spus că traducea din sanscrită pe care „a știut-o dintotdeauna”. Bineînțeles că acest fapt îi deranja enorm pe duşmanii României, deoarece ar fi adus întregii țări, textele sacre eliberatoare ale înțelepciunii milenare yoghine. A doua zi, Eminescu a fost internat cu forța în ospiciu.
În luna iunie 1889, Eminescu a fost lovit intenționat în frunte cu o piatră. În cadrul unui proces medico-legal, încheiat pe data de 12 iunie 1889, și-a depus mărturia. Fiind întrebat de judecător ce ar dori să facă după însănătoșire, a răspuns că va studia diferite materii, între care și limba sanscrită. Acestea au fost ultimele sale cuvinte atestate şi ultima sa dorință. Peste trei zile, Eminescu a fost ucis cu o supradoză de mercur, poetul nepereche nefiind lăsat astfel să-și ducă până la capăt misiunea de eliberare spirituală a României.
Evoluția spirituală rapidă pe care o cunoscuse Eminescu în ultimii ani, a amplificat în el acestă dorință de trezire a unei întregi Românii la realitatea divină din fiecare. Aceasta este adevărata cauză a uciderii lui Eminescu. Fiindcă ar fi devenit un eliberator al sufletelor noastre…











