Cu jumătate de oră înainte de a muri, Eminescu a cântat „Deşteaptă-te române!”. După care, un lunatic i-a dat cu o cărămidă în cap… Toate aceste lucruri le aflăm de la un martor ocular, în anul 1926
Foarte interesant este articolul din 28 iunie 1926 din cotidianul „Universul”, în care un martor, pe nume Dumitru Cosmănescu, ne povesteşte cum a murit Eminescu în anul 1889, el cunoscând mai multe detalii cu privire la acest fapt. Iată ce ne spunea domnul Cosmănescu despre Eminescu:
* Era un om domol şi foarte aşezat. Vorbea totdeauna frumos, cu oricinear fi stat de vorbă. Avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustaţa, mică, era tot neagră. De îmbrăcat, nu l-am văzut niciodată rău îmbrăcat. Îi plăceau cravatele negre, făcute”funde”.
* Când s-a întâmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fostdus la Şuţu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros. Cât a stat la Şuţu, eu cel puţin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, şierafoarte liniştit.
* Dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aş putea zice, pe braţele mele… Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescuzice, uitându-se lung la mine: „Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi „Deşteaptă-te, române!”. Eu care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă, am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Şi a început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce.
* Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav de acolo, unul furios, care a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescuîn cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: „Dumitrache, adu repede doctorul, că mă prăpădesc… Ăsta m-a omorât!’”
* L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă, şi când am tras mâna, îmi era plină de sânge… Au venit doctorii, cu Şuţu, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorbă afară, că nu e nimic… Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescumurise!
DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.
Foarte interesant este articolul din 28 iunie 1926 din cotidianul „Universul”, în care un martor, pe nume Dumitru Cosmănescu, ne povesteşte cum a murit Eminescu în anul 1889, el cunoscând mai multe detalii cu privire la acest fapt. Iată ce ne spunea domnul Cosmănescu despre Eminescu:
