Blaise Pascal, autorul operei religioase „Cugetări”, a fost şi inventatorul calculatorului
Filozoful şi matematicianul francez Blaise Pascal (1623-1662) încă de mic copil, a dat semne că posedă însuşiri speciale şi o minte neobişnuit de ageră. Prin scurtele sale răspunsuri, cât şi prin întrebările pe care le punea asupra naturii lucrurilor, a dat reale speranţe tatălui său că va deveni un tânăr remarcabil. Tânărul Pascal a început să deprindă din arta realizării figurilor exacte la vârsta de 12 ani, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu două unghiuri drepte“. Şi asta foarte simplu. În orele sale de recreere, fiind singur într-o sală, unde avea obiceiul de a se distra, lua o bucată de cărbune şi desena figuri pe ochiurile de geam, căutând mijloace de a face un cerc perfect rotund, un triunghi ale cărui laturi şi unghiuri să fie egale, şi alte lucruri asemănătoare. Căuta apoi proporţiile figurilor între ele.
În decembrie 1639, familia Pascal a părăsit Parisul, pentru a locui la Rouen, unde tatăl său a fost numit colector de taxe pentru Normadia de Sus şi unde Blaise publică, în februarie 1640, „Eseul despre secţiunile conice“. După ce a lucrat 3 ani, între 1642 şi 1645, Pascal a inventat primul calculator mecanic, „Pascaline“ pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de colector de taxe. Această lucrare a fost socotită ca un lucru nou, căci prin ea s-a găsit mijlocul efectuării tuturor operaţiilor automat, cu o exactitate uimitoare, fără să fie nevoie de raţionament.
În 1648, Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălţimea şi a dedus că vidul există deasupra atmosferei, iar în mai 1653, Pascal scrie „Tratatul despre echilibrul lichidelor“, în care explică legea presiunii.
Revelaţia din 1654
În 1654, Blaise Pascal trăieşte o revelaţie religioasă care îi va schimba complet felul de-a fi, precum şi interesele cognitive. Acceptând şi asumând adevărul religiei creştine într-un mod profund personal, dar şi cât se poate de firesc, Pascal îşi marchează definitiv destinul. După această dată, Pascal face vizite la mănăstirea jansenistă Port-Royal des Champs, la 30 km sud-vest de Paris şi publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656. Odată cu retragerea sa la Port-Royal, asumarea completă a trăirii creştine era săvârşită. Pascal îşi impune un mod de viaţă auster, retras.
Începând cu acest moment, lumea îl va putea descoperi pe acel gânditor profund religios, care a elaborat proiectul unei Apologii a creştinismului, rămasă cu un titlu provizoriu, „Cugetări“.
Nedesăvârşită, datorită unei morţi premature, această lucrare a rămas într-o formă fragmentară. Găsite după moartea lui Pascal, manuscrisele sunt expresii ale gândurilor sale consemnate pe bucăţi de hârtie, de diferite dimensiuni, pe măsură ce-i veneau în minte. Cu pana sau cu creionul, îşi nota ideile, cugetările, care erau rodul unor îndelungate meditaţii sau frânturi de gând spontane. Demnă de remarcat este intenţia iniţială a lui Pascal în privinţa metodei sale de a scrie.
„Voi scrie aici gândurile mele fără ordine, dar poate nu într-o confuzie lipsită de scop. Aceasta este veritabila ordine care-mi va marca obiectul chiar prin dezordine. I-aş acorda prea mare onoare subiectului meu, dacă l-aş trata în ordine, pentru că vreau să arăt că el este incapabil de ordine.“ („Cugetări“).
Pascal respinge sistemele exclusiv raţionale, cu atât mai mult cu cât cugetările sale se îndreaptă spre analiza fiinţei umane şi a lui Dumnezeu la un nivel existenţial, ce depăşeşte posibilităţile de reprezentare ale intelectului.
Moare la 39 de ani, pe 19 august 1662, în urma extinderii tumorii maligne din stomac, şi este înmormântat în Cimitirul „St. Étienne-du-Mont“, în Paris.
Pariul lui Pascal
Se presupune, asemenea cazului unui pariu, că există două variante, existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de apoi sau non-existenţa acestora. Putem alege una dintre aceste variante. Dacă prima variantă este adevărată şi Dumnezeu există, cei care au mizat pe ea au numai de câştigat. Ceilalţi, în schimb, au pierdut totul, pentru că îşi vor primi pedeapsa pentru necredinţa lor. Pe de altă parte, dacă a doua variantă este cea adevărata, iar Dumnezeu şi viaţa de apoi sunt doar nişte himere, cei care au pariat pe existenţa lor nu au câştigat nimic, dar nici nu au pierdut nimic.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Filozoful şi matematicianul francez Blaise Pascal (1623-1662) încă de mic copil, a dat semne că posedă însuşiri speciale şi o minte neobişnuit de ageră. Prin scurtele sale răspunsuri, cât şi prin întrebările pe care le punea asupra naturii lucrurilor, a dat reale speranţe tatălui său că va deveni un tânăr remarcabil. Tânărul Pascal a început să deprindă din arta realizării figurilor exacte la vârsta de 12 ani, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu două unghiuri drepte“. Şi asta foarte simplu. În orele sale de recreere, fiind singur într-o sală, unde avea obiceiul de a se distra, lua o bucată de cărbune şi desena figuri pe ochiurile de geam, căutând mijloace de a face un cerc perfect rotund, un triunghi ale cărui laturi şi unghiuri să fie egale, şi alte lucruri asemănătoare. Căuta apoi proporţiile figurilor între ele.
