Scriitorul Marcel Proust şi uimitoarea sa capacitate de atenţie „multitasking”

27 vizualizari

Marcel Proust a fost un romancier, eseist și critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului „În căutarea timpului pierdut” („A la recherche du temps perdu”), operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani.

Într-o seară Marcel Proust a fost invitat la operă. După ce s-a instalat în fundul lojei a început să vorbească, ce-i drept în şoaptă, cu prietenul care-l invitase. La sfârşitul spectacolului, prietenul îi spuse:
– Regret că nu ţi-a plăcut opera!
Şi Proust:
– Dar nu-i adevărat. Am văzut şi am auzit tot!

Şi întocmai ca în cărţile sale, începe să desfăşoare un prodigios, infinit examen al serii: opera, cântăreţii, apreciind cele mai delicate nuanţe ale interpretării lor. În afara actorilor, el îi vorbi prietenului şi de cei câţiva spectatori mai de vază, prieteni comuni, şi aşa mai departe, în concluzie, nu-i scăpase nimic neobservat.

Ce atenţie avea Proust? Una extrem de distributivă? Un fel de multitasking ca în sistemul de operare Windows?