„Coliba unchiului Tom”, cea mai vândută carte din lume după Biblie


coliba-unchiului-tom„Coliba unchiului Tom” de Harriet Beecher Stowe a apărut prima oară sub formă de foileton, începând cu 5 iunie 1851, timp de 40 de săptămâni, în periodicul aboliţionist „National Era”. Popularitatea imensă a poveştilor l-a determinat pe editorul John Jewett să-i propună scriitoarei Harriet Beecher Stowe să transforme acest serial într-o carte. Romanul a apărut pe 20 martie 1852.

A fost tipărit în nenumărate tiraje, incluzând şi o ediţie de lux, publicată în anul 1853, cu 117 ilustraţii realizate de artistul Hammatt Billings. În primul an, s-au vândut 300.000 de exemplare, în SUA. „Coliba unchiului Tom” a devenit în scurt timp cel mai bine vândut roman al secolului al XIX-lea şi cea mai vândută carte din lume, după Biblie. Mulţi istorici au spus că această carte a avut un impact extraordinar în declanşarea Războiului Civil, care s-a încheiat cu abolirea sclaviei în America.

Mare parte din carte a fost concepută la Brunswick, Maine, unde soţul autoarei, Calvin Ellis Stowe, preda la Colegiul Bowdoin. Stowe a recunoscut că ideea i-a venit după ce a citit autobiografia lui Josiah Henson, un sclav de culoare care a trăit şi a muncit pe o plantaţie de tutun din Maryland. Acesta şi-a căpătat libertatea în 1830, când s-a stabilit în Canada. Acolo şi-a scris memoriile, pe care şi le-a republicat după ce cartea lui Stowe a devenit bestseller, sub titlul „Memoriile unchiului Tom”. Coliba în care a locuit Henson cât timp a fost sclav încă există în Maryland, iar casa sa din Ontario a fost transformată în muzeu, din anul 1940.

Volumul „Coliba unchiului Tom” a fost tradus în aproape toate limbile globului, inclusiv în chineză sau amharic (limbă vorbită în Etiopia) şi a fost citit peste tot în lume. În afară de însemnătatea politică şi de impactul pe care l-a avut în societatea americană a secolului al XIX-lea, romanul a influenţat radical literatura americană şi a fost considerat un protest literar în general.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO