
Iată un caz care s-a întâmplat în anul 1974, în fosta URSS. Într-o zi din acel an, deasupra aeroportului Povorino din Borisoglebsk (regiunea Voronej) a apărut, la înălţimea de 7 kilometri, un nor negru imobil, inexplicabil, lung de circa 1 kilometru şi jumătate. Radarele de la sol indicau în interiorul său o aeronavă.
A fost ridicat un avion de vânătoare pentru intercepţie, cu doi piloţi la bord. Îndată ce au intrat în „nor”, piloţii au auzit, prin casca de protecţie, un ţiuit atât de puternic încât depăşea pragul dureros. Concomitent, pe tabloul de bord a apărut indicaţia „altitudine periculoasă”, iar avionul a început să se scuture violent. Cei doi piloţi au reuşit cu multă dificultate să scoată avionul din nor.
Norul misterios a plutit acolo în total 4 ore, după care a dispărut. Sovieticii nu au reuşit niciodată să afle din ce era format acel „nor”. Dar astfel de „nori” stranii au fost semnalaţi în mai multe rânduri deasupra fostei URSS şi apoi a Rusiei.











