Celebra melodie de Crăciun „Jingle Bells” are şi ea un secret la origini…


Una dintre cele mai cunoscute „colinde” americane este, fără îndoială, „Jingle Bells”, adică „Sună clopoţeii”. Melodia „Jingle Bells” este acum în mod categoric asociată cu Crăciunul, dar inițial ea era era mai mult legată de „Ziua Recunoștinței” (o cunoscută sărbătoare americană).

Legenda spune că James Lord Pierpont, un director muzical la bisericile tatălui său din Savannah, Georgia și Medford, Massachusetts, a scris cântecul pentru o sărbătoare de Ziua Recunoștinței. Unde exact s-a întâmplat asta este încă un lucru dezbătut – orașele Medford și Savannah susțin ambele că acest cântec celebru își are originea în orașul lor.

Versiunea susţinută de oraşul Savannah povesteşte faptul că toţi copiii congregației s-au bucurat atât de mult de cântec, încât i-au cerut lui Pierpont să includă melodia în concursul lor de Crăciun. Cântecul, acum asociat cu Crăciunul, a crescut exponențial în popularitate.

Pe de altă parte, cei din oraşul Medford susțin că Pierpont a fost inspirat de cursele cu sania de pe Salem Street, înainte de a scrie cântecul la Cârciuma Simpson de pe High Street. Pierpont s-a mutat în Savannah în 1853 și a locuit acolo timp de 4 ani, înainte de a-și depune drepturile de autor pentru cântecul „Jingle Bells”, în 1857. Însă, cei din Savannah întreabă de ce ar aștepta 7 ani pentru a avea drepturi de autor pentru cântec, dacă l-ar fi scris în Medford? Buna intrebare…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.