Tito a fost un revoluționar comunist iugoslav și om de stat, care a condus Iugoslavia între 1943 şi până la moartea sa, în 1980. Deşi a fost un comunist înrăit, Tito a ştiut să se desprindă de URSS, în special de Stalin, conducătorul sovietic. De fapt, a fost o perioadă când Stalin l-a văzut pe Tito drept cel mai mare duşman al său. Aşa că „iubitul conducător sovietic” a luat o hotărâre, asemenea unui mafiot / gangster: a trimis numai puţin de 3 asasini (în 3 misiuni diferite) care să-l ucidă pe Tito. Însă, toate misiunile au dat greş. Şi asta pentru că liderul iugoslav avea un sistem de securitate impresionant.
La moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, în biroul său de la vila Kunţevo s-a găsit, printre alte documente personale, următoarea scrisoare de la Tito: „Aţi trimis aici trei oameni ca să mă ucidă şi toţi trei au fost capturaţi. Dacă nu încetaţi, eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”. Şochează limbajul specific corespondenţei dintre doi gangsteri… Iar oamenii ăştia conduceau destinele a zeci şi sute de milioane de oameni!?
Ca urmare a rupturii cu URSS, guvernul iugoslav a înființat o închisoare pe insula croată Goli Otok și Sveti Grgur pentru inamicii suspectați a fi pro-sovietici față de regimul lui Tito. După moartea lui Stalin, Tito a respins invitația URSS-ului într-o o vizită pentru a discuta despre normalizarea relațiilor dintre cele două națiuni. Nikita Hrușciov și Nikolai Bulganin l-au vizitat pe Tito la Belgrad în 1955, cerându-și scuze pentru greșelile săvârșite de administrația lui Stalin. Tito a vizitat URSS-ul în 1956, care a semnalat în lume că rivalitatea dintre Iugoslavia și URSS se diminua. Cu toate acestea, relația dintre URSS și Iugoslavia va ajunge la un alt nivel scăzut spre sfârșitul anilor 1960.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025