Numeroase documente medievale relatează despre fenomene și obiecte stranii, al căror mister n-a putut fi elucidat nici până astăzi. Cronicari și învățați europeni (ca englezul Roger Bacon și francezul Geoffroy de Villehardouin) sau orientali (ca bizantinii Laonikos Chalchochodylas, loannes Kinnamos și Georgios Akropolites sau arabii Abul Feda și Abul Faragius) descriu cu evidentă uimire minunatele „lămpi fără moarte”, pe care niște ființe venite din cer le dăruiseră unor cetăți, eroi sau înțelepți din Europa, Asia și Africa.
Aceste surse de lumină erau făcute dintr-un material necunoscut („nici piatră, nici sticlă, nici metal, ci asemenea tuturor acestor materii moarte la un loc”, după cum spunea Abul Feda) și aveau de obicei formă de sferă. Marile globuri se aprindeau singure și nu foloseau drept combustibil cărbunele, lemnul, uleiul, petrolul sau lemnul îmbibat în rășină. Ele nu aveau în interior ceva care să ardă și să se consume, nu produceau fum sau miros și dădeau o lumină și o căldură foarte puternică, părând a funcționa asemeni becurilor electrice. Cronicile susțin că, atinse în timp ce funcționau, sferele declanșau explozii atât de violente încît puteau distruge cetăți întregi.
Mențiuni asemănătoare se întâlnesc și în arhivele secrete ale Cavalerilor Templieri (printre altele în „Botezul focului”, statutul secret întocmit de magistrul Roncelinus și păstrat parțial într-un pergament din 1240, aflat astăzi la Vatican). În campaniile lor din Orientul Mijlociu și bazinul mediteranean, aceștia întâlniseră orașe care posedau sfere metalice foarte mari, furnizoare de lumină și căldură. În jurul obiectelor respective se manifestau însă fenomene care astăzi ar putea fi asimilate radioactivității.
În Insula Cipru, câteva fortărețe și palate din Famagusta și Nicosia au fost distruse prin explozia accidentală sau voită a unor astfel de sfere, după cum consemnau nu numai cronicile Ordinului, dar și cancelarul Ciprului, Philippe de Mezieres, și învățatul Guillaume de Machaut în secolul al XlV-lea. Când Templierii au cucerit o cetate de pe coasta siriană, în secolul al XII-lea, și au descoperit un glob care lumina fără încetare, Marele Maestru a poruncit ca obiectul să fie aruncat în mare căci, fără îndoială, „era o lucrătură diavolească”.
Din nefericire, astfel de vestigii neprețuite erau repede distruse, fie de autoritățile religioase, care le considerau „necurate” pentru că nu aveau un combustibil identificabil, fie în cursul nesfârșitelor războaie ce bântuiau nefericita Europă.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Numeroase documente medievale relatează despre fenomene și obiecte stranii, al căror mister n-a putut fi elucidat nici până astăzi. Cronicari și învățați europeni (ca englezul Roger Bacon și francezul Geoffroy de Villehardouin) sau orientali (ca bizantinii Laonikos Chalchochodylas, loannes Kinnamos și Georgios Akropolites sau arabii Abul Feda și Abul Faragius) descriu cu evidentă uimire minunatele „lămpi fără moarte”, pe care niște ființe venite din cer le dăruiseră unor cetăți, eroi sau înțelepți din Europa, Asia și Africa.
