O femeie din Africa de Sud a găsit în grădina ei o insectă uimitoare şi suprarealistă!


Era o zi obişnuită când Margaret Neville, o femeie din Africa de Sud, a decis că vrea să facă o plimbare prin grădina ei. În această plimbare, ea a descoperit ceva ciudat care i-a stârnit ulterior interesul. Aflată pe un tufiș de lavandă din grădina ei, era o insectă ciudată, pe care Margaret n-o mai văzuse în viaţa ei.

Insecta părea să semene cu o bucată de sticlă care fusese precis pictată. Marginea trupului ei era acoperită cu ceea ce păreau a fi mărgele minuscule violete, în timp ce aripile erau verzi și albe, cu broderii elegante. După descoperirea ei, Margaret Neville a decis să fotografieze frumoasa creatură și a împărtășit totul prietenului ei, Kerri Martinaglia, care, așa cum era de așteptat, a fost la fel de impresionat, comparând insecta cu o lucrare de artă rafinată.

Se pare că insecta găsită se numeşte „Floarea mantoidă”, fiind o subspecie de mantoide (călugăriţe), insecte care se remarcă pentru capacitatea lor de a se camufla în mediul său înconjurător, ca mecanism de supraviețuire împotriva potențialilor prădători.

„Domnişoara pantaloni dantelaţi”, cum a fost numită insecta de Margaret Neville, a stat pe tufişul de lavandă din grădina femeii toată luna septembrie. Fotografiile postate pe Internet cu „Domnişoara pantaloni dantelaţi” au fost întâmpinate cu mare admirație. Insecta a fost lăudată pentru aspectul uimitor și suprarealist.

Este incredibil câte lucruri frumoase se pot descoperi doar dintr-o simplă plimbare în afara casei. Datorită creșterii rapide a tehnologiei, oamenii sunt lipiți de ecrane 24 de ore din 24, 7 zile din 7 (noroc că mai avem timp să şi dormim), aşa că pierdem multe din frumuseţile naturii…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.