Se pot vedea aurorele polare şi din România?

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Fenomenele electroluminoase ca iau naştere în pătura mai înaltă a atmosferei (ionosfera) – aurorele polare – după cum le atestă numele, sunt specifice zonelor latitudinilor polare şi subpolare, unde fascinează prin spectacolul luminos pe care îl oferă în nopţile polare, în condițiile cerului senin.

Cea mai mare frecvenţă a aurorelor polare se înregisterază în zona polilor magnetici ai Terrei, a căror poziție diferă mult faţă de cea a polilor geografici; de fapt, polii magnetici ai Terrei nici nu au o poziţie fixă, ei deplasându-se cu aproximativ 5-6 km anual.

Zona cu cea mai mare frecvenţă a aurorelor polare coincide cu regiunile situate între cercurile polare şi paralelele de 80 de grade, latitudine nordică şi sudică. În emisfera nordică, unde există frecvenţa de 100 de aurore boreale pe an, zona este dată de sudul Groenlandei, nordul Islandei, litoralul nordic al Norvegiei, Insula Nevoia Zamlea, nordul extrem al Alaskăi şi Canadei, partea de sud a Insulei Baffin. La nord şi la sud de această zonă, frecvența aurorelor boreale scade brusc, ajungând la numai 3-5 apariții pe an, în vecinătatea latitudinii de 60 degrade, şi fiind cel mult o dată pe an, la latitudinea de 55 de grade.

În zona țării noastre, frecvența acestui fenomen este foarte redusă (cam o dată la 20-30 de ani). În zona latitudinilor tropicale, aurorele polare sunt adevărate excepții. Astfel, la 4 februarie 1872 au fost observate deasupra Egiptului, Indiei şi Guatemalei, iar în noaptea de 25/26 ianuarie 1938, în nordul Marocului şi Algeriei.

Lasă un comentariu