O primăvară veşnică pe Terra, fără anotimpuri? Soluţia nebunească a unui savant sovietic: un inel de praf în jurul planetei noastre

În unele basme şi legende ale lumii există ideea unei „primăveri veşnice”, adică o climă pe Terra în care anotimpurile să nu se mai succeadă implacabil, ci să domnească o necontenită primăvară, cu pomi înfrunziţi, cu flori proaspete şi cu soare blând. Oamenii s-au apărat când de frigul iernilor, când de zăpuşeala verii sau de ploile toamnei; dar bucurie au simţit cu adevărat numai primăvara.

Faptul că pe Pământ se succed anotimpurile, că la poli este atâta gheaţă şi frig în timp ce la Ecuator este cald tot timpul se datorează înclinării axei de rotaţie a Pământului. Această înclinare, deşi de numai 23°27′, ne-a adus toate aspectele legate de împărţirea climei pe zone diferite. Dacă axa de rotaţie ar fi fost cel puţin perpendiculară sau paralelă cu planul în care se mişcă Pămîntul în jurul Soarelui, nu am mai fi avut anotimpuri. Atunci, zilele ar fi fost egale cu nopţile, clima ar fi fost aceeaşi şi am fi simţit cu toţii pe întreg globul o adevărată „primăvară” fără sfârşit.

Se poate face ceva pentru o primăvară veşnică? Foarte curios, dar la începutul anilor ’60, un inginer sovietic pe nume V. Cerenkov propunea ca la limitele superioare ale atmosferei Pământului, la o înălţime de circa 1.500 km, să se creeze un inel compus din particule materiale foarte fine, capabile să disperseze lumina solară. Acest inel s-ar roti în jurul Pămîntului întocmai ca inelul planetei Saturn. Suprafaţa lui nu ar fi continuă, însă toate particulele de praf care l-ar fi compus, fiind lansate cu ajutorul rachetelor într-o anumită direcţie, ar deveni minusculi sateliţi artificiali ai Pământului, care, rotindu-se cu viteză, ar crea iluzia optică a unei continuităţi.

Inelul nu ar fi fost unul opac, razele solare putând trece prin el, astfel că prezenţa lui nu ar fi resimţită pe sol. Inelul nu ar fi aruncat nici umbre şi nici nu ar fi astupat discul Soarelui pentru a provoca eclipse solare. Dimpotrivă, după apusul Soarelui, pe o mare parte a globului cerul ar fi fost luminat. Rolul inelului lui Cerenkov ar fi fost acela de a reflecta către sol o mare parte din energia solară, care în prezent trece pe lângă Pământ şi se pierde în spaţiu. Ajungând pe sol, inginerul sovietic credea că energia reflectată ar fi ajutat simţitor la îmbunătăţirea climei. Printr-o judicioasă orientare în spaţiu a inelului, care ar fi fost de fapt o oglindă gigantică, această energie ar fi putut fi dirijată în special spre zonele temperate şi polare ale planetei, ajutând la lichidarea rezervelor de frig care se acumulează acolo – credea savantul sovietic. Astfel, gheţurile polare ar începe să se topească, iar masele imense de aer rece, care în prezent se deplasează continuu spre zonele calde, provocând furtuni şi viscole, n-ar mai avea de unde porni.

Inelul propus al lui Cerenkov ar fi avut o lăţime de 100 km şi o grosime de numai câţiva kilometri, el necesitând o cantitate de circa 500.000 tone praf. Fiecare grăunte de praf nu ar fi avut un diametru mai mare de o miime de milimetru. Puterea de radiaţie a inelului, calculată la aceste dimensiuni, ar fi fost de aproximativ 270 miliarde kW.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.