Mormăitul misterios al pământului


pamantPământul scoate sunete ciudate, perceptibile numai cu aparatură specială, scrie AP, citând un articol apărut în revista LiveScience. Sunetele nu pot fi auzite de urechea umană, iar originea lor rămâne un mister pentru astronomi, care vorbesc despre „simfonia tăcută” a planetei pe care trăim.

În ultimul timp însă, „mormăitul” Pământului se aude mai tare decât până acum, oamenii de ştiinţă sperând să afle sursa acestor sunete misterioase. Pentru prima dată, astronomii au descoperit sunetele în urmă cu 10 ani, cu ajutorul unor seismometre. Iniţial, s-a crezut că ele prognozează cutremurele şi sunt rezultatul vuietului oceanelor.

În urma cercetărilor efectuate la Observatorul Astronomic din Pădurea Neagră (Germania), locul care se presupune a fi cel mai liniştit loc de pe Pământ, oamenii de ştiinţă au demontat însă ipotezele anterioare. Noile sunete au o reprezentare grafică asemănătoare cu a unor inele concentrice. În mod normal, sunetele sunt reprezentate prin oscilaţii sferoidale, iar sunetele scoase de Pământ se presupunea că provin din mişcările naturale ale planetei.

„Este un semnal imperceptibil, greu de măsurat şi provine din complexitatea de fenomene de pe Pământ”
, a declarat cercetătorul Rudolf Widmer-Schnidrig de la Universitatea din Stuttgart.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu