În Siberia, în mijlocul unui lac, se află o structură misterioasă, pentru care oamenii de ştiinţă nu găsesc nicio explicaţie!


Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

Pe o mică insulă din mijlocul unui lac din Siberia se află o priveliște enigmatică. Bine ați venit la ruinele de la Por Bajin, o structură care se află în apropiere de granița mongolă, în Republica Tuva (Federaţia Rusă). Este o zonă aproape complet neafectată de civilizație. Și nimeni nu știe exact ce este Por Bajin.

În timp ce ea pare ca o fortăreață la prima vedere, cu zidurile sale falnice, totuşi nu e chiar aşa. Experții sunt de părere că vechea structură de 1.300 de ani conține, de fapt, un palat de vară și o mănăstire. Dar nimeni nu a fost capabil să dovedească acest lucru.

În timp ce locul a fost explorat pentru prima dată în 1891, o cercetare amănunţită a avut loc abia în 2007. Astfel, cercetătorii au descoperit o influență chinezească distinctă, ca de exemplu utilizarea anumitor ţigle sau metode de construcție, adăugând astfel şi mai mult mister.

Fundația Culturală Por-Bajin, site-ul oficial al complexului, prezintă unele dintre principalele probleme la care trebuie încă să se răspundă:

Aparent, această structură a fost construită în perioada Imperiului Uigur (744-840). Dar nu este clar de ce ar fi construit o fortăreață într-un astfel de loc solitar – departe de așezările mari și rutele comerciale. De asemenea, nu este clar dacă Por-Bajin a fost o structură defensivă, un templu budist sau maniheist sau o reşedinţă de vară a hanului. Există chiar și o versiune că aici ar fi existat un observator străvechi. Arhitectura cetății naşte, de asemenea, multe întrebări.

De asemenea, nu se cunoaşte dacă structura nu a fost construită pe uscat, iar lacul s-a format mai târziu, în jurul cetății deja construite.

Scopul acestei structuri nu este singurul lucru misterios; se crede că ea a fost abandonată după o perioadă scurtă de timp. De ce-a avut loc acest lucru? Ce s-a întâmplat? Iată câteva enigme la care nu s-a găsit un răspuns până în prezent…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.