Dacă Anunnaki ne-au creat pe noi, oamenii, cine i-au creat pe Anunnaki?


Conform studiilor lui Zecharia Sitchin (despre care am mai vorbit pe acest site destul de mult), există o planetă necunoscută în sistemul nostrul solar, denumită Nibiru, şi care ar fi situată la marginea sistemului. Această planetă, faţă de celelalte planete, ar avea o orbită eliptică şi s-ar mişca în sensul acelor de ceasornic. Nibiru s-ar fi ciocnit cu o altă planetă din sistemul nostru solar (Maldek) şi astfel ar fi luat naştere Pământul. Orbita lui Nibiru ar trece prin sistemul nostru solar o dată la 3.600 de ani, lucru ce echivalează cu un an nibirian.

Această teorie controversată se bazează pe interpretarea lui Sitchin asupra unor vechi texte sumeriene, care şi-ar avea originea în Biblie, în „Cartea Genezei”. Tot Sitchin mai spune că planeta Nibiru ar fi locuită de aşa-zişii Anunnaki (giganţii din Biblie), în traducere însemnând „acei care au venit din cer pe Pământ”. Anunnaki ar fi aterizat pe Pământ, l-ar fi colonizat, ar fi extras de pe Pământ aur şi alte minerale şi şi-ar fi stabilit colonia în zona Iraq-ului de astăzi.

Anunnaki ar fi avut cunoştinţe genetice superioare, căci ei ar fi creat omul modern de azi (Homo Sapiens), prin combinarea genetică a propriei lor rase cu omul-maimuţă ce exista pe Pământ, Homo Erectus. Puteţi citi foarte detaliat despre întreaga poveste Anunnaki în aceste articole: https://www.lovendal.ro/wp52/anunnaki-extraterestrii-de-pe-nibiru-pe-pamant-o-istorie-de-450-000-de-ani-partea-1/, https://www.lovendal.ro/wp52/anunnaki-extraterestrii-de-pe-nibiru-pe-pamant-o-istorie-de-450-000-de-ani-partea-2/, https://www.lovendal.ro/wp52/anunnaki-extraterestrii-de-pe-nibiru-pe-pamant-o-istorie-de-450-000-de-ani-partea-3/.

OK, să presupunem prin absurd că teoria lui Sitchin ar fi adevărată. Asta ar însemna că noi n-am fi fost creaţi de Dumnezeu, ci de către aceşti extratereştri, Anunnaki. O singură întrebare mi-o pun: Dacă Anunnaki ne-a creat pe noi, cine i-au creat pe Anunnaki? Nu trebuie să aibă şi ei un Creator, ca Dumnezeu?

P.S. Dacă cineva m-ar întreba, în continuare, „cine l-a creat pe Dumnezeu”, îi spun de pe acum că o asemenea întrebare e absurdă. Iar răspunsul îl poate găsi AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/ateismul-facut-sah-mat-cine-l-a-creat-pe-dumnezeu/


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu