Site de secrete, stiinta si metafizica

40 de ani de la marea farsă a aselenizării: omul n-a fost niciodată pe Lună

26 38

aselenizare4Iulie 1969. Peste 500 de milioane de oameni urmăresc cu sufletul la gură cea mai mare realizare de până atunci a omenirii… aselenizarea primei nave cu echipaj uman. “Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire”, celebra expresie a astronautului american, Neil Armstrong, făcea înconjurul lumii într-o fracţiune de secundă. Umanitatea păşea alături de echipajul american într-o nouă eră. Şi totuşi, suspiciunea îşi făcea loc în inimile martorilor acelui eveniment odată cu primele analize amănunţite ale imaginilor selenare, şi o întrebare încolţea în mintea tuturor… A ajuns Armstrong pe Lună sau totul a fost doar o farsă uriaşă cu implicaţii planetare?

Adepţi ai teoriei conspiraţiei şi-au expus părerea încă de la începutul anilor ’70 şi, cu atât mai mult, explicaţiile oficialilor NASA au lăsat de dorit. Poate de aceea, unul din cinci americani este convins astăzi că totul nu a reprezentat decât o farsă tributară condiţiilor politice ale vremii şi că expediţia Apollo 11 a fost regizată într-un studio secret din Nevada.

Lipsa stelelor din fotografiile aselenizării

aselenizare2Poate cel mai important argument al celor care contestă existenta misiunii Apollo11 este cel legat de lipsa stelelor din imaginile oferite de NASA. Spaţiul apare în fotografii ca un imens fundal negru. Cum ar putea fi posibil acest aspect cu atât mai mult cu cât Luna nu are o atmosferă care să obtureze vizibilitatea aştrilor? Este greu de crezut că un „eventual” regizor ar fi uitat să „aprindă” stelele din studio. Contestatarii susţin că poziţia stelelor văzute de pe Terra ar fi trădat poziţia reală a astronauţilor, caz în care s-a optat pentru eliminarea acestora din fundal.

Oficialii NASA au negat vehement această posibilitate şi au susţinut faptul că lumina solară, extrem de puternică pe suprafaţa selenară, este capabilă să obtureze orice imagine a stelelor. Acelaşi lucru se întâmplă, susţin oamenii de ştiinţă americani, în momentul în care ai încerca să fotografiezi cerul pe timpul nopţii, într-un oraş puternic iluminat. Singura posibilitate ca stelele să devină vizibile ar fi aceea că un astronaut să realizeze fotografiile pe partea întunecată a Lunii.

Explicaţia NASA pare, la prima vedere, în măsură să explice lipsa stelelor din fotografiile oficiale. Cu toate acestea, niciun aparat de fotografiat nu ar fi rezistat căldurii solare şi radiaţiilor puternice care lovesc suprafaţa Lunii. Motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat? „Atât Apollo 11 cât şi celelalte misiuni care au avut loc până în 1972 au fost efectuate la primele ore ale dimineţii lunare”, argumentează cercetătorii americani.

Deşi privită cu scepticism, această explicaţie a oamenilor de ştiinţă a născut, la rândul ei, noi controverse. Cum a fost posibil ca umbra navetei spaţiale să se propage încă din timpul zborului pe o suprafaţă extrem de întinsă a Lunii. Şi, mai mult, dacă luminozitatea solară a fost atât de puternică încât să împiedice vederea stelelor, asta la primele ore ale dimineţii, cum se explică faptul că umbrele astronauţilor au forme, lungimi şi direcţii diferite? Iar că misterul să se adâncească, cum poate fi explicat faptul că, deşi acoperit de umbră, modulul selenar lasa clar să se vadă însemnele oficiale ale Statelor Unite ale Americii?

În opinia cercetătorilor, terenul accidentat poate da naştere unor jocuri de lumini şi umbre chiar şi atunci când este vorba de mai multe obiecte sau persoane care stau una în apropierea celeilalte; o explicaţie care nu a reuşit încă să convingă pe mulţi de veridicitatea sa.

Ce caută litera C pe Lună?

aselenizare3Una dintre imaginile care au reuşit să şocheze auditoriul a fost cea a rocii pe care apare litera „C”, ca şi cum aceasta ar fi făcut parte dintr-un decor prestabilit. Ca un argument în plus pentru adepţii teoriei conspiraţioniste, asemenea marcaje sunt comune în studiourile de la Hollywood, acolo unde obiectele de recuzita sunt însemnate cu litere, de la A la Z, şi nu cu numere aşa cum s-ar fi aşteptat cineva. Care a fost reacţia NASA în faţa acestei dovezi? „Litera C de pe rocă în discuţie este doar o iluzie optică. Cel mai probabil, un minuscul fir de păr a creat imaginea literei”. Şi cu toate acestea, poziţionarea literei pe suprafaţa rocii precum şi faptul că nicio altă fotografie nu prezintă asemenea anomalii a creat valuri de scepticism în rândul publicului avid de informaţii.

Steagul american fluturând, deşi pe lună nu există atmosferă!

aselenizare1Ca şi cum dovezile contestatarilor nu erau deja în număr mare, o altă imagine, de data aceasta din filmul realizat la faţa locului de astronauţii americani, arata steagul Statelor Unite ale Americii fluturând în momentul arborării acestuia pe suprafaţa Lunii. Cum Luna nu are o atmosferă, steagul ar fi trebuit, cel mult, să stea nemişcat pe suportul special creat pentru a-l ţine întins. Motivaţia oamenilor de ştiinţă, prin care mişcarea drapelului ar fi fost impregnată de astronauţi, pare, în opinia scepticilor, doar o justificare lipsită de temei.

Praful lunar şi mişcările slow-motion

Există şi în prezent voci care susţin că astronauţii au fost ajutaţi de fire extrem de subţiri în mişcările de pe presupusa suprafaţă a Lunii. Pentru a recrea efectul gravitaţiei lunare şi pentru a da impresia că astronauţii plutesc prin aer, NASA ar fi realizat filmul cu mişcări „slow-motion”. Scepticii au mers până acolo încât au realizat în aceste condiţii un film similar, asemănările dintre acesta şi cele realizate de astronauţi fiind izbitoare. Explicaţia oficialilor NASA nu a fost, nici de această dată, în măsură să mulţumească pe toată lumea. Oamenii de ştiinţă au cerut scepticilor să dea atenţie prafului lunar şi a modului în care acesta revine imediat la sol în urma mişcării membrilor expediţiei. În mod normal, pe Terra, argumentează cercetătorii, praful s-ar fi ridicat şi s-ar fi împrăştiat prin atmosferă. Refacerea condiţiilor de pe Lună ar necesita un efort extrem de mare, chiar şi pentru standardele actuale. Nimeni nu a menţionat, însă, că este imposibil.

Alte argumente care să demonstreze că aselenizarea nu a avut loc

Argumentele celor care nu cred că prima aselenizare ar fi loc în 1969 pot umple, fără probleme, paginile mai multor volume. Lipsa, în 1969, a unei tehnologii capabile să asigure o călătorie pe Lună pentru un echipaj uman, absenta dovezilor concrete, fragilitatea modulului din imagini, lipsă din discuţii a centurii Van Allen şi a radiaţiilor ucigătoare ale acesteia, dispariţia misterioasă a unora dintre cei implicaţi în proiectul Apollo 11 precum a şi a unor informaţii originale, dar şi refuzul NASA de a oferi imagini ale primului loc în care a aselenizat un echipaj uman nu reprezintă decât motive în plus pentru a întreţine suspiciunile.

Un ultim argument din partea „conspirationistilor” este cel legat de misiunea spaţială a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din 3 septembrie 2006. Deşi modulul european, SMART-1, s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii, acesta a putut oferi fotografii ale urmelor primei aselenizări. Cu toate acestea, ESA a refuzat să facă publice orice imagini obţinute în timpul misiunii.

Motivaţia americană pentru farsa aselenizării

Şi totuşi, de ce ar fi înscenat una dintre marile puteri ale lumii ideea unei expediţii care nu avusese loc? Ar putea să pară absurd, însă o simplă privire aruncată în contextul geopolitic al acelor vremuri poate oferi o explicaţie mai mult decât plauzibilă. Statele Unite ale Americii pierduseră startul în cursa spaţială, iar Uniunea Sovietică părea să conducă detaşat în toate domeniile. Prima capsulă spaţială trimisă în afara atmosferei terestre, primul animal lansat în spaţiu, primul om şi primul echipaj de trei persoane care ajungeau pe orbita terestră precum şi primul modul fără echipaj, Luna2, care ajungea pe satelitul natural al Terrei, toate realizări sovietice, constituiau suficiente motive de îngrijorare pentru Statele Unite. Conform adepţilor teoriei conspiraţiei, Statele Unite ale Americii se aflau în punctul în care trebuiau să demonstreze cu orice preţ că posedă o tehnologie superioară celei sovietice, iar singurul mod în care puteau face acest lucru era să trimită un om pe Lună, premiul care lipsea din vitrina Uniunii Sovietice. Aveau, însă, statele americane tehnologia necesară transportării dus-întors a unui echipaj uman pe Lună? Răspunsul este unul disputat chiar şi în zilele noastre.

Să fie, oare, suficiente dovezile celor care susţin că aselenizarea din 1969 nu a fost altceva decât o farsă? Ne aflăm în faţa unui exemplu clar de conspiraţie? Poate că nu vom afla niciodată. Cert este că atât cei care cred cât şi cei care nu cred în veridicitatea informaţiilor oferite de NASA încă aşteaptă o dovadă concretă a misiunii care ar fi avut loc în 1969.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie