În noaptea de 21 mai 1878, trenul de marfă Kansas Pacific nr.8 a deraiat de pe şine şi a căzut în râu, în timp ce trecea de podul de peste Kiowa Creek, care fusese afectat de o furtună torenţială. Trei membri ai echipajului trenului au murit, vagoanele au fost distruse, dar cel mai surprinzător, locomotiva, care cântărea 45 tone, a dispărut în mod inexplicabil. Și, în ciuda zecilor anilor de căutare, locomotiva nu a mai fost niciodată găsită.
Trenul, care avea o încărcătură de șină de fier, a plecat târziu din Denver, către Kiowa, un orășel aflat la 50 de km spre est. Deși blând și lent, râul Kiowa Creek, după o furtună torenţială, a devenit foarte agitat, apele sale erodând terasamentele care sprijineau podul. Pe la miezul nopții, cineva care trecea prin zonă a observat apa în creștere și s-a grăbit să-l avertizeze pe un lucrător de la căile ferate despre pericolul podului feroviar. Dar, a ajuns prea târziu și a fost nevoit să privească neputincios cum trenul s-a prăbuşit de pe pod în râul de dedesubt.
Deși rapoartele variază în ceea ce privește numărul vagoanelor de marfă care au căzut în râu (unii spun că erau 12), e clar că trei bărbați și-au pierdut viaţa în noaptea aceea: inginerul John Bacon, pompierul Frank Platt Seldon și mecanicul John Platt. În dimineata următoare, localnicii au căutat printre epave. Au fost găsite diverse vagoane de marfă, dintre care unele au fost complet îngropat în nisip, dar locomotiva n-a fost identificată nicăieri.
Pe măsură ce albia pârâului s-a uscat, echipajele de recuperare au căutat în toată zona. S-au folosit cabluri de oțel pentru a săpa chiar şi 10 metri în fundul nisipos al râului, în speranța găsirii locomotivei îngropate în nisip. Până în august a acelui an, Kansas-Pacific Railroad Co. (KPR) a renunțat la căutare, dar pasionații de trenuri au continuat să caute locomotiva lipsă. Însă degeaba.
Mult mai târziu, în 1953, un inginer de la Union-Pacific, Elmer O. Davis şi colaboratorul său, Daryl Tennal, au explorat zona de sub pod cu
un echipament special. Ei au lovit roca de bază până la aproximativ 15 metri, dar nici ei nu au găsit locomotiva.
În 1985, Jerome Peterson, a căutat şi el locomotiva dispărută. El și echipajul său au folosit explozibili peste ambele albii ale râului Kiowa, precum şi în zona adiacentă, și ar fi descoperit două secțiuni de șină de oțel, dar nicio urmă de locomotivă.
Într-o zi friguroasă din 1989, Clive Cussler și a sa organizaţie de căutare a comorilor – NUMA – a început căutarea locomotivei. Cussler a fost ajutat de un număr surprinzător de voluntari, inclusiv arheologi, geologi, pasionați de trenuri, istorici, contabili, specialiști în computere, fermieri și reporteri. Echipamentele de căutare au variat de la radare de pământ și detectoare de metale, până la lopeți şi târnăcoape. Dar instrumentul principal folosit de Cussler a fost un magnetometru, un dispozitiv care detectează până la 15 metri prezența câmpurilor magnetice în jurul obiectelor de fier. Căutătorii au găsit porțiuni dintr-o veche cale ferată, rămășițele unui puț de petrol acoperit, o lopată de cărbune, şi alte obiecte asemănătoare, dar fără locomotivă.
În anii 1880, KPR era o companie cu probleme financiare, deci este puțin probabil ca ea să fi abandonat o locomotivă scumpă în nisip. KPR a depus o cerere de asigurare pentru pierderea locomotivei, dar nu se cunoaște dacă cererea a fost procesată cu succes sau care este valoarea despăgubirii oferite. Unii istorici speculează că KPR a găsit de fapt locomotiva dispărută, şi, după ce a fost reconstruită, locomotiva a fost repusă în exploatare sub un alt număr. De fapt, în 1881, o locomotivă epavă a fost reconstruită si renumerotată #1026. Dar nu se știe dacă aceasta a fost locomotiva dispărută din 1878.
După aproape 150 de ani de la tragedie, există întrebări fără răspuns care încă bântuie albia râului unde locomotiva de 45 de tone a dispărut. Ea se află încă acolo sau a fost găsită la scurt timp după accident, dar păstrată secret, pentru ca a putea a se putea lua banii de pe asigurare? Nimeni nu știe sigur, și misterul locomotivei dispărute din Kiowa Creek continuă şi astăzi.