Oare se mai îndoieşte cineva că giganţii au trăit odată pe planeta noastră? Dacă mai era nevoie de încă o dovadă, aceasta o putem găsi într-un articol de pe site-ul 5news.com:
Un scafandru va prezenta la televiziunea History Channel probe care arată că giganţii au trăit odată şi în Arkansas (SUA). Două zile i-au luat lui Mike Young pentru a explora un lac adânc de 15 metri, lacul Beaver din Arkansas.
Young a spus că s-a dus să caute urme de giganți pe fundul lacului, pe care i-a găsit altă dată, dar nu şi de data aceasta. „Existau schelete de giganţi care aveau între 2,5 şi 3 metri înălţime.”
Deşi n-a găsit de data aceasta scheletele care îl interesau, scafandrul a dat totuşi peste un zid, care pare de origine artificială, dar şi de o peşteră submarină: „Această peşteră a avut în trecut, de asemenea, un izvor care curge în ea, şi care ar fi putut fi un adăpost ideal”, a spus Young.
P.S. Atenţie! Poza de la începutul articolului nu este „de la locul faptei”, ci face referinţă la altă descoperire.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025