Un şarpe gigantic incredibil (ca din timpurile dinozaurilor), de 30 de metri lungime şi 300 de kilograme, a fost fotografiat în Indonezia, atârnând de un excavator


sarpe gigantic IndoneziaArticolul de mai jos l-am tradus şi adaptat după site-ul planetsave.com. Nu ştiu dacă ştirea e falsă sau adevărată, dar, dacă e veritabilă, atunci avem o ştire senzaţională. Mai pe scurt, articolul se întreabă dacă a fost ucis recent în localitatea Proctor (Carolina de Nord, SUA) un şarpe gigantic, care cântăreşte 300 de kg şi o lungime de 30 de metri!

Nu se ştie prea multe despre această poză, decât faptul că şarpele respectiv ar fi fost găsit într-un lac din Proctor (SUA), şi, după ce a fost ucis, a fost tras de acolo de un excavator gigant. Dimensiunile şarpelui ar putea fi diferite, dar, poza a fost realizată prost, din moment ce fotograful s-a apropiat prea mult de şarpe, mai mult decât orice alt obiect din fotografie, exagerându-i astfel dimensiunile. Trebuie spus că, în momentul actual, cel mai mare şarpe din lume cunoscut este T. cerrejonensis, care măsoară aproape 15 metri lungime.

Totuşi, într-un articol de pe snopes.com se arata o mică istorie a acestei fotografii, arătându-se ca ea a apărut pentru prima dată în noiembrie 2012 pe forumul indonezian Kaskus. Acolo se spunea că şarpele avea 25 de metri lungime şi a fost găsit într-o pădure din provincia indoneziană Riau, pe coasta Sumatrei. Aşadar, se pare că din Indonezia ar proveni poza.

Cu o săptămână mai devreme, o fotografie aproximativ similară ne prezintă un şarpe uriaş (tot de circa 30 de metri), suspendat (la fel) de un excavator, însa altul decât excavatorul din prima poză. Fotografia a fost surprinsă pe insula Kalimantan din Indonezia. Într-un articol dintr-un site indonezian precizează faptul că fotografia a fost realizată pe 1 noiembrie 2012, pitonul fiind găsit de mai mulţi muncitori în construcţie.

sarpe gigantic Indonezia 2

Aşadar, fotografiile sunt reale…păcat că şerpii găsiţi nu au fost cercetaţi de biologi pentru mai multe detalii.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.