Un martor şocat povesteşte: „Am văzut în faţa mea cum chipul unui bărbat s-a schimbat brusc. El avea solzi pe piele…”


Trăiesc extratereştrii printre noi şi ei sunt aşa de bine deghizaţi, încât să nu ne dăm seama? Iată o povestire extrem de ciudată a unui martor, ce a dorit să fie anonim, dar care se jură că ceea ce a povestit în continuare este adevărat 100%. Iată, aşadar, povestea…

„Într-o dimineață de septembrie, lucram la o slujbă de rutină, când un coleg de muncă abia încadrat, un mecanic, a venit la mine cu o mică treabă, dorind să sudeze ceva. Mi-a spus exact ce voia şi am mers împreună la un sudor.

Stând acolo amândoi, aplecaţi peste sudor, s-a întâmplat să mă uit direct în fața noului coleg. Părea că al său chip s-a acoperit brusc cu o peliculă sau cu un nor semitransparent. Trăsăturile sale s-au estompat și în locul lor a apărut o „chestie”, cu ochi bombați, fără păr și solzi pe piele. Am stat și m-am uitat la el timp de aproximativ 20 de secunde. Şi el s-a uitat la mine fără să se miște.

Apoi, chipul ciudat părea să dispară și, în același timp, să apară din nou chipul obișnuit al colegului. Risipirea feței ciudate a durat vreo cinci secunde, până a dispărut complet, eu uitându-mă la el cu gura căscată.

Colegul meu nu părea să fie conștient de timpul scurs, începând să vorbească despre serviciu, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Acest lucru este greu de acceptat, dar vă asigur că a fost şi mai greu pentru mine.

Au trecut câteva zile până m-am convins că poate până la urmă ceea ce văzusem a fost real și că nu sufeream de iluzii sau de un început de nebunie”.

Ciudată povestire, nu?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.