Un document „scăpat” pe Internet la începutul lui februarie 2021 ne arată că chinezii s-ar pregăti să construiască o „maşină a timpului”! Fals sau adevărat?


Imagine: pixy.org (Commons Creative – free)

La începutul lunii februarie 2021, au început să circule online documente care păreau să sugereze că Institutul de Fizică pentru Energii Înalte de pe lângă Academia Chineză de Științe s-ar afla în parteneriat cu o companie privată chineză, Ruitai Technology Development, pentru a construi un aşa-zis „Dispozitiv experimental de generare a tunelului spațiu-timp”. Unul din documentele „scurse” pe Internet poate fi văzut mai jos. Adică, chinezii ar dori să construiască o adevărată maşină a timpului!

Printre documente s-ar afla şi o prezentare PowerPoint, care, potrivit cotidianului The Paper Journalist, conține următoarele informații despre proiect:

„Dispozitivul poate distorsiona timpul și spațiul, poate controla debitul timpului, poate străbate bariera timpului și spațiului și poate fi utilizat pe scară largă pentru călătorii în timp, călătorii interstelare, extinderea vieții etc. Proiectul intenționează să selecteze o locație în China și să închirieze o suprafață de aproximativ 16 acri pentru a construi o bază de experimente științifice. Se așteaptă ca dispozitivul să poată obţină cu succes rezultate la 7-12 luni după începerea experimentului”.

Nu la mult timp după ce documentul PowerPoint s-a răspândit online, Institutul de Fizică pentru Energii Înalte de lângă Academia Chineză de Științe a emis o declarație prin care a negat vehement implicarea sa în proiect: „Nu este adevărat că institutul nostru și Ruitai Technology Development ar cooperara, iar instituţia noastră nu va purta nicio responsabilitate legală pentru orice pierderi cauzate de aceste afirmaţii false”.

Și mai ciudat e faptul că Ruitai Technology este o companie înfiinţată pe 31 decembrie 2020. De asemenea, Ruitai a negat implicarea sa în acest proiect cu „maşina timpului”.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): popularmechanics.com


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu