
Următorul caz de „răpire extraterestră” a fost înregistrat în 1973 şi pare a fi desprins din cărţile SF pentru necunoscători, nu şi pentru cercetătorii OZN. Charles Hickson şi Calvin Parker erau muncitori pe un şantier naval; ei au plecat la pescuit, în seara zilei de 11 octombrie 1973, pe malurile râului Pascagoula din Mississippi. O navă ciudată, argintie, cam de 30 de metri lungime, coborâse la 10 metri de ei, emanând o lumină albăstruie. Plutea chiar deasupra pământului.
Apoi s-a deschis un fel de trapă şi trei extratereştri cenuşii au plutit afară. Aveau pielea ridată, mâini ca nişte gheare şi un singur ochi. Parker, mai tânăr, leşinase la vederea lor. Hickson, însă, afirmă că fusese imobilizat înainte de a fi fost „dus în zbor“ în interiorul navei şi-aşezat cu faţa în sus pe o masă. După aceea, un uriaş ochi electronic a coborât şi l-a examinat de aproape din cap până-n picioare. După 20 de minute, s-a trezit din nou afară din navă.
Cei doi au reclamat cazul la poliţie. Poliţiştii au încercat să scoată de la ei şi altceva în afară de această poveste incredibilă, dar n-au reuşit. Cercetătorii OZN s-au îndreptat spre Pascagoula de îndată ce au aflat de caz. J. Allen Hynek, fost consultant al Aviaţiei în materie de OZN-uri şi preşedinte al catedrei de astronomie al Universităţii Northwestern, precum şi James Harder, profesor de inginerie civilă la Universitatea din California şi consultant al Organizaţiei de Cercetare a Fenomenelor Aeriene.
Amândoi au fost supuşi hipnozei de către James Harder, pentru a li se verifica spusele. În transă, au confirmat părerea şerifului Diamond: „Sunt doar nişte tipi de la ţară, niciunul din ei nu are suficientă imaginaţie ca să inventeze o întreagă poveste de acest fel sau nu au destulă dibăcie pentru a o susţine până la capăt”. Detectorul de minciuni a confirmat că Hickson credea într-adevăr că fusese luat la bordul navei spaţiale.
Omul de ştiinţă James Harder a ţinut o uluitoare conferinţă de presă: „Experienţa pe care ei o relatează este una reală. Sentimentul terorii este imposibil de stimulat sub hipnoză. Am rămas la concluzia că avem de-a face cu un fenomen extraterestru. Pot afirma asta fără urmă de îndoială”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025