Raymundo Corona, un fermier din Mexic, a construit o piramidă aztecă, înaltă de 7 metri în mijlocul deșertului, la 74 km de granița dintre Mexic și SUA. Când oamenii l-au întrebat de ce a construit o piramidă în deșert, el a răspuns că pur și simplu a urmat instrucțiunile unui extraterestru care l-a vizitat acum peste trei decenii.
Vorbind cu un ziar local, Corona a descris extraterestrul ca o fiinţă înaltă cu ochii de culoarea mierii de albine și păr alb, şi care purta numele de Herulayka. Aparent, el ar fi venit dintr-o planetă numită Nefilin, despre care Corona spune că este de 20 de ori mai mare decât Pământul și se află în constelația Orionului.
Fermierul mexican a adăugat că Herulayka l-a avertizat că va fi considerat de ceilalţi ca fiind nebun sau drogat dacă va construi vreodată piramida, dar convingerea lui a fost atât de puternică încât el a fost foarte determinat în construirea piramidei.
Extraterestrul l-ar fi vizitat în 1984, când fermierul avea 33 de ani. Soția lui era însărcinată în acele vremuri, trebuind să-i nască fetița, atunci când l-a văzut pentru prima oară pe extraterestru în visele sale. Câteva nopți mai târziu, el a auzit o bătătură la ușa sa, acolo aflându-se extraterestrul din vise. Corona s-a speriat și a luat-o la fugă, dar apoi și-a recăpătat liniștea și s-a întors acasă.
El a crezut că creatura ciudată ar putea fi Dumnezeu, dar extraterestrul, simțindu-i gândurile, i-ar fi răspuns: „Nu sunt Dumnezeu, sunt un om ca şi tine, sunt la fel de important ca şi tine”.
Apoi, extraterestrul i-a spus să construiască un templu. „Mi-a spus să construiesc templul sub forma unei piramide”, a explicat Corona. „Când l-am întrebat de ce trebuia să fie sub forma unei piramide, el mi-a spus că ar trebui să fie ca și credința mea, ceva ce vânturile și furtunile nu l-ar putea mișca și mereu îndreptat în sus”.
„Mi-a spus că a venit din constelația lui Orion, dintr-un loc numit Nefilin, care este de 20 de ori mai mare decât Pământul, unde extratereştrii sunt asemănători cu ființele umane”, a adăugat el. „Era un om înalt, cu ochii de culoarea mierii de albine și păr alb. Era desculț și purta o tunică legată de o funie”.
Extraterestrul l-a avertizat pe Corona că această construire a templului nu ar fi o treabă ușoară, spunându-i: „Mulți oameni vor râde de tine și vor spune că a fost un act de nebunie sau ceva făcut sub impuls drogurilor sau la beţie”. Extraterestrul a mai spus, de asemenea, că oamenii își distrug propria planetă, când ar trebui să o apere ca pe propriul copil.
Construirea unui templu sub forma unei piramide nu a fost o sarcină ușoară, mai ales pentru Corona, care a studiat doar şase clase. A trebuit să facă mai multe calcule matematice care depășesc cu mult înțelegerea lui și, până în prezent, nu are nicio idee despre cum a reușit să o facă. El crede doar că toată cunoașterea a fost încorporată în sistemul său genetic, pe care a reuşit să-l acceseze.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): vanguardia.com.mx
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025