Laurence Gardner, în calitatea lui de expert în materie de genealogie a familiilor regale și a cavalerilor, a avut acces la documentele private a 33 de familii regale europene. El a confirmat că merovingienii erau înrudiți cu Iisus, prin intermediul fratelui său Iacob, despre care Gardner susține că ar fi fost una și aceeași persoană cu Iosif din Arimateea.
Gardner a formulat, de asemenea, o pledoarie convingătoare în favoarea teoriei conform căreia Maria Magdalena ar fi fost soția lui Iisus, în cartea sa intitulată „Bloodline of the Holy Grail”, publicată în 1996: „Nu a constituit niciodată vreun secret… pentru majoritatea familiilor regale europene faptul că Iisus a fost însurat și că a avut copii, căci acestea sunt scrise negru pe alb în foarte multe arhive de familie… Documentele publicate ale Mariei, regina Scoției, vorbesc despre asta pe larg. Documentele lui Jacob al II-lea, regele Angliei, detronat în 1688, vorbesc și ele despre acest subiect. (…) Am avut, de asemenea, acces la documentele pe care Cavalerii Templieri le-au adus cu ei în Europa și cu conținutul cărora au înfruntat autoritățile ecleziastice – fapt care le-a speriat de moarte – pentru că acestea erau documente care vorbeau despre co-sangvinitate și genealogie… Conducătorii timpurii ai Bisericii Creștine au adoptat spre folosire numai acele Scripturi și Pilde care aveau să ascundă adevărul despre descendența regală a lui Iisus.”
Conform tradițiilor din sudul Franței, precum și operei „Legenda Aurea”, publicată în 1483 de către William Caxton, care a fost una dintre primele publicații ale Mănăstirii Westminster din Anglia, Maria Magdalena, fratele ei Lazăr și sora sa Marta, împreună cu servitoarea sa, Marcela și copiii lui Iisus, au călătorit pe mare, după Răstignire, până la Marsilia, în Franța. Apoi, grupul s-a mutat mai la vest, unde „membrii săi i-au convertit la creștinism pe locuitorii de acolo.
Gardner scria că Maria Magdalena era „cu nouă ani mai tânără ca Iisus… ea abia împlinise 30 de ani în anul 33 d.Hr., în timpul celei de-a doua căsătorii (simbolice), când a rămas însărcinată cu fiica sa, Tamar. Patru ani mai târziu, l-a născut pe Iisus cel Tânăr, iar în anul 44 d.C., la 41 de ani, i s-a născut al doilea fiu, Iosif. În acea perioadă, Maria se stabilise la Marsilia, unde limba oficială a fost greaca până în secolul al V-lea.“ Potrivit acelorași relatări, Maria a murit în localitatea care acum se numește Saint-Baume din sudul Franței, în anul 63 d.Hr., la vârsta de 60 de ani.
Desigur, toate cele spuse mai sus reprezintă o teorie a conspiraţiei atrăgătoare, însă are două puncte slabe principiale. În primul rând, cele spuse de Gardner nu se regăseşte în niciun document din secolele I / II / III – adică mai aproape de evenimentele care au avut loc în timpul lui Iisus. În al doilea rând, se ştie că, cel puţin în timpul Evul Mediu şi al Renaşterii, se falsificau extrem de mult documente, existând multe familii care aveau tot interesul să le falsifice, pentru a arăta originea lor divină… faptul că se trag tocmai din Iisus Hristos! N-ar fi fost un motiv de mândrie pentru a se mândri cu ideea „Ne tragem din Iisus, fiul lui Dumnezeu? Aşa că avem tot dreptul pentru a conduce lumea…”
În concluzie, după părerea mea, eu nu cred în această teorie a conspiraţiei, însă v-am expus-o, de dragul polemicii…