Tehnologie SF folosită de un ministru britanic: un dosar care-l ţine în mână îşi schimbă culoarea în direct! Sau e vorba de o nouă eroare în Matrix?


Imagine: captura videoclip YouTube

Rishi Sunak este un politician britanic, care ocupă funcția de ministru al Finanţelor (Chancellor of the Exchequer), din februarie 2020. El a fost numit în urma demisiei fostului ministru, Sajid Javid, după o remaniere a cabinetului Johnson. Sunak a fost anterior secretar șef al Trezoreriei. Născut în Southampton, Hampshire, el provine dintr-o familie de indieni Punjabi.

De ce-am făcut toată această introducere? Pentru că vreau să vă ofer linkul unui videoclip (îl puteţi vedea pe YouTube AICI), în care apare ministrul Sunak, care iese din sediul guvernului britanic, situat pe Downing Street 10 (e vorba de o înregistrare după o transmisiune TV în direct).

Ei bine, el iese din sediu având în mâna dreaptă un dosar roşu. Trece după o maşină parcată (din păcate nu se vede nimic ce se întâmplă) şi, deodată, în mâna lui se vede un dosar verde! Deşi un bodyguard trece pe lângă el, nu se vede că acesta i-ar fi dat dosarul roşu şi ar fi luat dosarul verde.

Atunci, ce s-a întâmplat? Cum s-a transformat dosarul roşu în dosar verde? Unii spun că ar fi vorba de tehnologia „Live-Time CGI” pe care guvernele noastre o folosesc de ani de zile. „Live-Time CGI” înseamnă o tehnologie de modificare grafică pe calculator „în direct” a unor anumite secvenţe. Alţii zic că acesta ar putea fi încă un exemplu în care Matrix-ul în care trăim mai dă greş câteodată…

Videoclipul YouTube îl puteţi viziona AICI.

Imagine: captura videoclip YouTube
Imagine: captura videoclip YouTube
Imagine: captura videoclip YouTube
Imagine: captura videoclip YouTube
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO