Misterioasele sfere de metal din Africa de Sud, vechi de 2,8 miliarde de ani. Cine le-a creat, de sunt mai precise decât tehnologiile NASA?


Undeva în secolul XX, un grup de mineri din Africa de Sud, au descoperit sute de sfere metalice de origine necunoscută, unele destul de adânc în subteran. O parte dintre ele au trei caneluri perfect paralele în jurul liniei de circumferință. Sferele, care au circa 3-5 cm în diametru, par a fi de două tipuri: fie dintr-un metal solid albăstrui care are pete albe pe el, fie sunt goale, cu un centru dintr-un fel de material spongios.

Un specialist, profesorul Marx Roelf, le descrie astfel: „Sferele sunt un mister total. Ele sunt indubitabil artificiale, totuși după istoria pe care o știm noi, în acea perioadă în care ele au ajuns încastrate în această rocă, pe Pământ nu exista încă viață inteligentă! Nu am mai văzut nimic de genul acesta vreodată.”

Istoria este următoarea: sferele au fost găsite în pirofilit, în niște mine din apropierea orășelului Ottosdal. Acest pirofilit este un mineral secundar destul de moale, cu un indice de duritate de doar 3 pe scara Mohs și a fost format prin sedimentare. Partea cea mai bizară este că acest strat de rocă din care au fost extrase sferele datează din Precambrian, vechimea lui fiind estimată la aproximativ 2,8 miliarde de ani.

Cu toate acestea, ca și cum simpla existență a acestor sfere de metal nu ar fi fost suficientă, există încă și alte proprietăți uimitoare ale acestora, care au captat atenția profesorului John Hund din Pittsburgh. Într-o zi, în timp ce se juca cu unul dintre aceste obiecte pe suprafața plană a unei mese, domnul Hund a observat că sfera părea să fie deosebit de bine echilibrată, astfel că a decis să o testeze la Institutul California Space de la Universitatea din California, pentru a determina exact cât de bine echilibrată era ea de fapt. Rezultatele testelor au fost surprinzătoare: sfera era, de fapt, perfect și exact echilibrată. Echilibrul sferei era, mai precis, atât de exact, încât acesta a depășit limitele oricărui criteriu tehnologic de măsură folosit la institutele spațiale – și aceștia sunt oamenii care fac giroscoape pentru NASA!

Aşadar, nici NASA nu dispune de o tehnologie capabilă de o echilibrare atât de bună și că singurul mod în care probabil s-ar putea realiza așa ceva ar fi construirea unor asemenea sfere într-un spațiu cu gravitație zero. Pe de altă parte, deși au fost găsite în acel strat de pirofilit extrem de vechi, care are o consistență moale, sferele sunt foarte dure și nu pot fi zgâriate, nici măcar cu oțel.

Având în vedere toate acestea, misterioasele sfere de metal au suscitat un deosebit interes din partea mai multor organizații și instituții. Iar misterul lor rămâne şi astăzi…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO