Imaginați-vă o rețea imensă de „tuburi” ciudate, uriașe, poziționate pe anumite porțiuni din vastul peisaj al planetei Marte. Ele ar fi putut fi creațiile sofisticate ale marțienilor antici care le-ar fi putut folosi ca mijloc de transport, probabil, pe întreaga planetă, în trecutul îndepărtat. Sună incredibil? Ei bine, da, este incredibil. Dar este adevărat? Aceasta este marea întrebare care necesită un răspuns.
Controversa a început după ce anumite fotografii ale structurilor ciudate au fost surprinse de nava NASA Mars Global Surveyor, care a fost lansată în noiembrie 1996. Ea a obținut imagini incredibile de pe toată „planeta roşie”.
Dar, să revenim la tuburi… Oare acestea nu ar fi altceva decât echivalentele moderne ale canalelor inexistente care i-au captivat atât pe astronomii Lowell și Schiaparelli cu mult timp în urmă?
În anul 1878, savantul italian G. V. Schiaparelli, având la dispoziţie o lunetă cu lentilă de 21,5 cm diametru, datorită unor condiţii atmosferice deosebit de favorabile, a reuşit să distingă o serie de detalii uluitoare pe planeta Marte. De exemplu, el a observat o reţea vagă, ondulată, de linii ce părea să unească petele mai întunecate cu calotele de gheaţă ale planetei. În publicaţia sa originală, foarte academică, Schiaparelli a numit aceste linii „canali”. Preluând ştirea apariţiei unei noi hărţi a planetei, precum şi clişeul cu legenda explicativă dintr-un cotidian italian, o revistă engleză de popularizare a ştiinţei a comis o eroare fatală: traducătorul, probabil insuficient de stăpân pe limba italiană, a echivalat „canali” cu „canal” şi nu cu „channel”, cum ar fi fost corect. Primul termen având însă în engleză un sens foarte clar de „matcă artificială de curgere a apei” diferenţiindu-se net de sensul „vad natural”, „strâmtoare”, ca în sintagma Canalul Mânecii (The English Channel).
Conspiraţioniştii spun că tuburile observate de Mars Global Surveyor au fost folosite de marțieni pentru a redirecționa sursele de apă prețioase și vitale către zonele planetei care se degradau, fie din cauza dezvoltărilor de mediu catastrofale, fie ca urmare a unui război la nivelul întregii planete. De asemenea, există teoria că tuburile erau un mijloc de transport pentru marțieni înșiși.
Desigur, oamenii de ştiinţă spun că structurile ciudate nu ar fi decât un fel de anomalie geologică naturală care apare doar pe Marte. Geologul Ron Nicks și-a amintit de o anumită imagine trimisă pe Pământ: „Acest remarcabil tub, de aproximativ 1,5 km în lungime și sute de metri lățime, pare să se agațe de un perete al canionului din deșert în apropierea fundului canionului și în întreaga sa lungime. El pare a fi „translucid”, având un fel de „nervuri” și fiind destul de cilindric. De asemenea, el are o structură localizată, la un punct de albedo (luminozitate) considerabil mai mare. Definirea acestei caracteristici în termeni pur geologici este o provocare considerabilă”.
Aceste nervuri sau arcade joacă un rol semnificativ în teoriile celor care se îndoiesc că tuburile sunt doar fenomene naturale. Cu privire la această problemă, Richard Hoagland și Mike Bara – autorii cărții „Dark Mission: The Secret History of NASA” (adică „Misiunea întunecată: istoria secretă a NASA”) au spus că există unele asemănări superficiale între aceste „arcade” (și structuri similare din zona Cydonia a lui Marte) și dunele de nisip reale, dar la orice fel de examinare atentă, argumentul „dună de nisip” se destramă rapid.
Aşadar, sunt aceste „tuburi” sunt structuri naturale sau chiar artificiale?