Incredibila legendă a sclavei Anastacia, femeia care a fost obligată să poarte o mască de fier toată viaţă
Sclava Anastacia a fost o femeie africană roabă, care a trăit în Brazilia în secolul al XIX-lea (sau XVIII). De rasă neagră, dar de o frumusețe uimitoare, ea a fost popularizată ca şi „sfânt martir” în folclorul și cultura braziliană. Chiar dacă Biserica Catolică nu o recunoaște oficial ca şi sfântă, ea a şi-a câștigat un cult, fiind privită ca sfânt protector al descendenților sclavilor și al celor săraci din Brazilia.
Deşi mulţi istorici susțin că ea are rădăcini braziliene, alții au insistat pe faptul că femeia ar avea origini direct africane. Fiind amintită ca o femeie foarte frumoasă, cu o statură amazoniană și ochi albaștri, Anastacia s-a născut pe 5 martie, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. (Conform unei biografii de pe un site brazilian, ea s-ar fi născut în aprilie 1740, ceea ce înseamnă cu 70-80 de ani mai devreme).
Mama ei, Delminda, era o femeie neagră din tribul Bantu din Brazilia. Mai există o teorie care spune că Anastacia ar proveni dintr-o familie regală din Galanga, fiind vândută ca şi sclavă în Rio de Janiero, Brazilia.
Delminda a fost vio*lată de un proprietar alb și a fost vândută lui Joaquina Pompeu în timp ce era însărcinată cu Anastacia. Drept consecinţă, Anastacia a fost una dintre primele sclave negre care s-a născut cu ochi albaștri.
Anastacia a crescut fiind incredibil de frumoasă, toți de pe plantație fiind uimiți să vadă o fată neagră cu ochi albaștri. Într-un act de gelozie, femeile albe i-au cerut fiului proprietarului, Joaquin Antonio, să o oblige pe Anastacia să poarte un guler şi o botniţă de fier pe față, punând-o astfel pe fată în imposibilitatea de a vorbi.
Fata nu s-a împotrivit şi a purtat masca de fier pentru tot restul vieții, tratându-i pe toţi cu bunătate şi blândeţe. Durerea inimaginabilă ca urmare a purtării măştii s-a transformat mai târziu în simbolul iconic al martiriului ei.
După mai mulți ani de suferință și cruzime, femeia frumoasă a murit de tetanos, cauzat de masca de fier. Se crede că, înainte de a muri, ea l-a vindecat pe fiul stăpânului ei de o boală gravă, ca simbol al umilinţei infinite.
După moartea ei, stăpânul având multe remuşcări, a renunțat postum la statutul ei de sclavă, rămășițele ei ajungând în Biserica din Rosario, dar, din păcate, ca urmare a unui incendiu, ele s-au pierdut.
Astăzi, sclava Anastacia este amintită ca un simbol al compasiunii și iertării. Prizonierii și cei bolnavi se roagă la ea, existând o mulţime de petiții care solicită Vaticanului să o canonizeze ca „Sf. Anastacia din Rio”. Ca şi coincidență, „Anastacia” provine dintr-un cuvânt antic grecesc care înseamnă „înviere”.
Sclava Anastacia a fost o femeie africană roabă, care a trăit în Brazilia în secolul al XIX-lea (sau XVIII). De rasă neagră, dar de o frumusețe uimitoare, ea a fost popularizată ca şi „sfânt martir” în folclorul și cultura braziliană. Chiar dacă Biserica Catolică nu o recunoaște oficial ca şi sfântă, ea a şi-a câștigat un cult, fiind privită ca sfânt protector al descendenților sclavilor și al celor săraci din Brazilia.
