Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Scena din filmul “Vanilla Sky” poate fi adevărată: fiecare e singur în propriul Univers!

625

blankDacă noi toţi suntem absolut singuri şi trăim în versiuni tot mai rafinate ale universului în care ne-am născut? Dacă dvs. sunteţi doar una dintre miliardele de versiuni ale dvs. care există în diferite părţi ale macroversului? De exemplu, în nenumărate milioane de asemenea universuri nici măcar nu aţi citit acest articol, in altele aţi renunţat după prima propoziţie, în altele aţi ajuns până la a doua propoziţie, până la a treia – şi tot aşa.

A fi singur în propria versiune a realităţii, realitate creată de fiecare decizie a noastră, este înspăimântător. Este exact situaţia descrisă de filozoful francez Jean-Paul Sartre în capodopera sa Fiinţa şi neantul. Toţi trăim într-o completă izolare existenţialistă.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci cum putem explica acţiunile aparent independente ale altora? Cei care împart viaţa cu noi par foarte reali, indivizi cu motivaţii proprii ale căror cauze şi efecte par să scape controlului nostru. Şi totuşi, poate că aceste alte conştiinţe sunt doar spectre lipsite de gândire proprie care pun în scenă un spectacol elaborat în versiunea noastră de realitate.

În filmul Vanilla Sky există o scenă în care eroul, David Aames, ajunge să-şi dea seama că toţi oamenii aparent reali cu care interacţionează sunt proiecţii ale propriei sale lumi interioare. Aames are o relaţie strânsă cu psihiatrul său, Curtis McCabe (Kurt Russell). Când realitatea îi este contestată, McCabe îl imploră pe Aames să nu creadă în informaţiile iraţionale care i-au fost furnizate. Psihiatrul insistă că e o persoană reală şi că a crede altceva e un semn de nebunie din partea lui Aames. Dar Aames este deja convins că trăieşte într-o iluzie tridimensională şi reuşeşte să-l oprească, prin propria voinţă, pe McCabe în timp ce acesta vorbeşte. Expresia de pe chipul psihiatrului este de uluire completă. Acest spectru nu poate pur şi simplu să accepte adevărul, dar asta nu-l face mai puţin adevărat.

Deci fiinţăm cu toţii într-un coşmar existenţialist? Poate fi oare adevărat că toţi cei pe care îi iubim şi îi respectăm sunt numai nişte umbre şi nişte spirite?

Orgoni Crystal