
SOHO (Solar and Heliospheric Observatory) – un satelit NASA special conceput pentru observaţii ale Soarelui a transmis de-a lungul timpului o serie de imagini ciudate, de natură ufologică sau chiar spirituală. În octombrie 2012 vorbeam despre un posibil înger care a fost surprins de către SOHO (https://www.lovendal.ro/wp52/un-posibil-inger-gigantic-de-doua-ori-mai-mare-ca-pamantul-a-fost-fotografiat-de-nasa/), de două ori mai mare decât Pământul. Desigur, o eroare fotografică ar fi posibilă, dar cam multe erori fotografice, nu vi se pare? Şi mai ales erori care au forme bine definite.
De data aceasta, într-una din fotografiile asupra Soarelui ale lui SOHO a fost observat un cub negru. El e „negru”, întrucât nu este atât de fierbinte cum este Soarele. Dacă e un OZN, e o formă extrem de ciudată, întrucât observaţiile asupra lor arată că ele posedă, de obicei, forme sferice. Oricum, mie acest cub negru mi-aduce aminte de piatra sfântă a musulmanilor de la Mecca, care are această formă şi culoare; dar, aşa cum am demonstrat într-un articol din 2009 (https://www.lovendal.ro/wp52/adorarea-lui-saturn-zeitatea-satanica/), cubul negru nu este decât un simbol al zeului păgân Saturn.
Dar surpriza nu se opreşte aici. Cubul negru a apărut pe 21 decembrie 2012…însă el a mai fost observat şi alte dăţi: pe 27 septembrie 2012, pe 23 iulie 2011, pe 28 iunie 2011, pe 20 iunie 2011, pe 13 iunie 2011 (vezi fotografiile de mai jos). Că e cub şi nu un simplu pătrat, se poate observa clar din fotografia de pe 23 iulie 2011. Deci, ce e cu acest cub bizar?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025