„Satele lui Potemkin”, o înşelătorie ce n-a existat niciodată
Multe cărţi de istorie, altminteri respectabile, ne asigură că în 1787, când Ecaterina cea Mare (împărăteasa Rusiei) a călătorit în Crimeea pentru a vizita noile teritorii ruseşti cucerite de la Imperiul Otoman, favoritul ei, prinţul Potemkin, a ordonat ca pe traseul împărătesei să se dispună decoruri de teatru care erau deplasate pe măsură ce se deplasa şi ea, pentru a o face să creadă că ţara ar fi fost mai populată decât în realitate. Prin urmare, ar fi avut loc o manevră cel puţin de intoxicare – dacă nu de dezinformare, din moment ce nu urma să fie înşelaţi decât suverana şi invitaţii ei.
În realitate, „satele lui Potemkin” nu au existat niciodată, sau mai bine zis era vorba de sate adevărate, care fuseseră zugrăvite proaspăt pentru acea ocazie. Prinţul de Iigne, martor ocular care a însoţit-o pe împărăteasă, denunţă şi veştejeşte deja această legendă, a cărei sursă e cunoscută. Un ziarist monden german, numit von Helbig, un soi
de diplomat de cancan care se învârtea pe la curtea din Sankt Petersburg, ofensat că nu fusese invitat şi el în voiajul din Crimeea, s-a hotărât să-l ridiculizeze prin toate mijloacele şi a publicat fabula satelor din carton într-o revistă din Hamburg numită Minerva, sub titlul Potemkin în Taurida (1797-1800).
Fabulaţia le-a plăcut tuturor şi, în ciuda dezminţirilor lansate de prinţul de Iigne, a fost publicată iarăşi în germană (1804), în olandeză (1806), în franceză (1808), de două ori în engleză (1812 şi 1813) şi chiar în rusă (1811). De atunci, s-a impus expresia de „sat al lui Potemkin” (sau „potemkiniadă”), cu sensul de „faţadă mincinoasă, mistificare, escrocherie”. Este o mare artă, aceea de a înşela atribuind victimei o înşelătorie. Oriunde s-ar afla acum, von Helbig mai râde încă, cel puţin dacă nu s-a pocăit tardiv pentru ipocrizia sa.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Multe cărţi de istorie, altminteri respectabile, ne asigură că în 1787, când Ecaterina cea Mare (împărăteasa Rusiei) a călătorit în Crimeea pentru a vizita noile teritorii ruseşti cucerite de la Imperiul Otoman, favoritul ei, prinţul Potemkin, a ordonat ca pe traseul împărătesei să se dispună decoruri de teatru care erau deplasate pe măsură ce se deplasa şi ea, pentru a o face să creadă că ţara ar fi fost mai populată decât în realitate. Prin urmare, ar fi avut loc o manevră cel puţin de intoxicare – dacă nu de dezinformare, din moment ce nu urma să fie înşelaţi decât suverana şi invitaţii ei.
