Omul-fluture şi misterioasa sa apariţie în Anglia


omul flutureAnglia, comitatul Kent…16 noiembrie, 1963. Patru tineri au susţinut că văzuseră „o stea” coborând din cer în timpul nopţii şi dispărând în spatele unui pâlc de copaci din apropiere. Înfricoşaţi, cei patru tineri au luat-o la sănătoasa, dar s-au oprit când au văzut o lumină aurie, ovală, plutind la câteva picioare deasupra unui câmp, la vreo 80 de iarzi depărtare de ei. O.Z.N.-ul a intrat într-o zonă împădurită şi a ieşit din unghiul lor vizual.

Deodată, tinerii martori oculari au observat o siluetă întunecată care se apropia de ei, cu paşi apăsaţi, străbătând câmpia. Era neagră, avea statura unui om fără cap vizibil, dar cu aripi care îi dădeau înfăţişare de liliac. În momentul acesta, cei patru tineri au hotărât să nu mai irosească vremea pe acolo.

După câteva nopţi, alte persoane au zărit un O.Z.N. asemănător. Doi oameni, veniţi înadins ca să cerceteze, au descoperit „o arie întinsă de ferigă culcată la pământ”. Ei au declarat, de asemenea, că descoperiseră urme uriaşe de paşi, lungi de două picioare late de nouă inci şi întipărite un inci adânc în sol.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock