Cauza fenomenului Tungus din 1908: un OZN care a salvat Terra?

DISTRIBUITI
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

tunguskaAnul 1908… taigaua siberiana a fost cutremurată de o explozie de 1.000 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima. Ultima ipoteză: o navă extraterestră s-a interpus pe traiectoria unui meteorit. Să fie doar exces de fantezie?

Un obiect de o strălucire extraordinară, de formă cilindrică, a străbătut cerul senin al taigalei siberiene în dimineaţa zilei de 15 iunie 1908. Conform martorilor oculari, obiectul incandescent se deplasa cu un zgomot puternic, că de trăsnet, şi a explodat în pădure. Ulterior, forţa exploziei a fost calculată la 10-15 megatone de TNT (tri-nitro-toluen), de 1.000 de ori mai puternică decât bomba atomică aruncată la Hiroshima de americani. Explozia a distrus totul pe o rază de 40 de kilometri în jur.

Printre probele strânse la faţa locului se aflau şi câteva bucăţi de cuarţ, cercetate în prezent de omul de ştiinţă rus Iuri Levbin. Multă vreme, bucăţile de cuarţ au stat într-un container, neprezentând interes. Levbin a vrut să le taie, pentru a cerceta compoziţia miezului, dar a avut surpriza să nu reuşească decât să le ciupească puţin, deşi a folosit raze laser. „Nu există aşa ceva pe pământ”, a concluzionat Levbin şi s-a axat exclusiv pe studiul bucăţilor de cuarţ. Astfel, a constatat că liniile şi cercurile de pe cristale sunt create artificial şi, conform tehnologiei moderne, „lanţul” de cuarţ ar fi putut face parte dintr-un sistem de navigaţie al unei nave spaţiale. Mai mult, toate bucăţelele de cristale găsite în zona prăbuşirii alcătuiesc, ca un puzzle, un fel de harta interplanetară, după părerea echipei conduse de Levbin.

Dar despre ce nava putea fi vorba acum 100 de ani? Ipoteza a stârnit controverse între cercetătorii „fenomenului Tunguska”, pentru că Levbin susţinea că ceea ce a căzut în vara anului 1908 în taigaua de-a lungul râului Podkamennaya Tunguska a fost doar o bucată dintr-un meteorit gigant, distrus de o navă extraterestră care a ales să izbească bolidul ceresc pentru a salva pământul de catastrofa ciocnirii. Astfel, specialistul rus a reuşit imposibilul, adică să combine cele mai populare explicaţii ale fenomenului:

Până nu demult, teoria cu nava extraterestră pusă pe tapet de scriitorul SF Aleksandr Kazantev era atât de dispreţuită de oamenii de ştiinţă, încât aceştia se străduiseră să obţină interdicţie de cercetare a zonei pentru oricine susţinea acest lucru. Din 1994, nu mai puţin de 15 oameni de ştiinţă ruşi, geologi, chimişti, fizicieni, mineralogi şi specialişti în aeronautică s-au raliat ipotezei. Levbin a prezentat ca o dovadă certă pentru ipoteza sa 10 cristale de cuarţ găsite la locul impactului. Câteva dintre cristale prezentau orificii centrale, astfel că puteau alcătui un lanţ. Cristalele prezentau desene stranii şi aveau încorporate elemente chimice de provenienţă non-terestră. Acestea pot fi comparate, ca semnificaţie, cu cele peste 700 de discuri cu orificii centrale, marcate de două spirale gravate, găsite în peşterile din Bayan-Kara-Ula (în Tibet), alături de scheletele aparţinând unei rase pitice de acum 12.000 de ani, o rasă pe care mulţi cercetători o consideră nepământeană.

La ce ar fi putut servi un astfel de lanţ din cristale? La nimic altceva decât la o navă spaţială! Luând în calcul şi mărturiile oamenilor, precum şi tipul distrugerilor de la sol, cercetătorii ruşi din echipa lui Levbin au concluzionat că era vorba de un meteorit de cel puţin un miliard de tone şi că, undeva foarte sus, o navă extraterestră a preferat să intre în coliziune cu giganticul meteorit decât să pună în pericol toată populaţia globului. Ipoteza aminteşte de echipa de forjori ai lui Bruce Willis din „Armageddon”, numai că Levbin vorbeşte serios!

Copaci doborati la pamant la locul exploziei
Copaci doborati la pamant la locul exploziei

În dimineaţa exploziei, la ora locală 7.17, locuitorii taigalei siberiene – cea mai veche populaţie din regiune, Evenki sau tangutii cum i-au numit ruşii s-au speriat de moarte când „carul de foc al îngerilor Apocalipsei”, aşa cum au numit ei fenomenul, s-a apropiat de pământ, provocând distrugeri nemaiîntâlnite şi aducând spaime cumplite. Cei care au asistat la trecerea şi căderea masei incandescente au declarat că „Soarele şi Luna s-au ciocnit în aer”, foarte sus, iar din „Soare” s-a desprins o bucată care a pornit spre pământ ca o „arma a distrugerii” şi a explodat de nenumărate ori în „fulgere, trăsnete şi valuri de foc”. Coloana incandescentă a putut fi observată de locuitorii de pe o rază de peste 600 de kilometri de epicentru. Locuitorii de pe o rază de peste 400 de kilometri au trebuit să-şi acopere fetele din cauza valurilor de căldură ce veneau dinspre locul exploziilor care au incendiat pădurile de conifere.

Explozia a fost înregistrată de centrele seismice din Jana, Germania, la peste 3.000 de kilometri şi chiar de cele din Washington şi Java. La cca 500 de kilometri sud-sud-vest de epicentru, au luat naştere curenţi turbionari care au dărâmat iurtele tangutilor şi au doborât uşile, au spart ferestrele şi lămpile caselor din orăşelul Kanski. După două minute, a doua undă de şoc a lovit localitatea, urmată de o „ploaie neagră”, ce conţinea particule arse în urma colosalei explozii, percepută că o canonadă de obuze.

Tangutii, populaţia băştinaşa, martori oculari ai evenimentului, au memorat în folclorul lor că „arma Apocalipsei” era ovală în bază, extrem de luminoasă şi prea mare faţă de „mingile de foc” observate des în regiune (rezultat al fenomenelor plasmoelectrice generate de mişcările geotectonice). În spatele „armei” se formase o coadă conică, ceea ce-i dădea aspectul de „chyum” – cortul ţuguiat al tangutilor. Obiectul se deplasa cu un zgomot infernal, ca şi când „s-ar fi rostogolit pietre pe un versant muntos, lovindu-se între ele şi făcând pământul să tremure”. Cel mai mult i-a speriat violenţa exploziilor, pe care nimeni nu le-a descris că au avut loc la sol, ci în aer. La 10 minute de la prima explozie, oamenii care se aflau afară, mai aproape de epicentru, au fost doborâţi la pământ de undă de şoc, cu hainele în flăcări. Atunci au crezut că le-a sosit sfârşitul. Au crezut că trăiesc clipele Apocalipsei.

Copacii se prăbuşeau şi luau foc, apoi au văzut uriaşă minge incandescentă îndepărtându-se, explozia în rafale care a doborât totul la pământ şi au simţit nu mai puţin de cinci unde de şoc care i-au făcut să creadă că e sfârşitul lumii. Locuitorii din satul Karelinski au privit timp de 10 minute deplasarea obiectului cilindric, a cărui strălucire îţi lua ochii şi pe care l-au numit „arma cerească”. Apoi au auzit canonada înainte ca obiectul să atingă pământul.

În zona situată în epicentrul exploziei s-au petrecut lucruri stranii în anii care au urmat. Mulţi copaci din specii înalte au devenit specii pitice, în timp ce alţii au crescut într-un ritm alert, depăşind cu mult înălţimea lor obişnuită. Insectele, de asemenea, au suferit mutaţii, apărând specii noi, specifice doar regiunii Tunguska. Dr. B. Vasiliev de la Universitatea Tomsk a constatat „mutaţii genetice violente”, că în urma unei explozii atomice sau termonucleare, dar, ciudat, fără să fie înregistrat un nivel anormal de radiaţii reziduale, specifice unor astfel de explozii.

Revenind la ipoteza lui Iuri Levbin, cum că o „forţa” extraterestră a izbit un meteorit uriaş, fărâmiţându-l, aceasta nici nu ar părea aşa de aberantă dacă s-ar lua în calcul că au mai fost astfel de „bombardamente” asupra pământului şi de fiecare dată s-au petrecut în largul oceanelor sau în zone nepopulate, de parcă „cineva” le-ar devia traiectoria dinadins. Dată fiind rotaţia pământului, dacă „fenomenul” petrecut în taigaua siberiana ar fi explodat 4 ore şi 47 de minute mai târziu, ar fi distrus Sankt Petersburgul şi împrejurimile. Însă, cel mai mare specialist rus în meteoriţi, Leonid Kulik, de la Academia Sovietică de Ştiinţe, care a efectuat o expediţie în 1927, nu a găsit nici măcar o dovadă că acolo s-ar fi prăbuşit un astfel de corp ceresc sau măcar o bucată din aşa ceva. Iar alţi specialişti au demonstrat că, ceea ce părea, în mărturiile oamenilor, a fi „ceva” sferic putea fi o iluzie optică creată de „valurile balistice” care acţionau că forţe de reacţiune la masa compactă care se prăbuşea!

Doi astronomi, F.J. Whipple, şeful Observatorului Kew din Londra şi rusul S. Astopovici au avansat ipoteza prăbuşirii unei comete, ipoteză care încă mai necesită „adjustări”. Dar poate cea mai interesantă ipoteză este cea lansată de fizicienii Albert Jackson şi Michael Ryan, de la Universitatea din Texas, care, în 1973, au demonstrat că „fenomenul Tunguska” putea fi provocat de o „mică” gaură neagră trecătoare prin stratosfera Terrei. Şi această ipoteză, aspru criticată de oamenii de ştiinţă, a fost preluată de scriitorii SF şi s-a materializat în două best-seller-uri că „Earth” de David Brin şi „The Borderland of Sol” de Larry Niven. Şi cam atât!


DISTRIBUITI
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu