O aplicaţie pe smartphone poate detecta temuta boală Alzheimer


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

„Boala Alzheimer” a fost descoperită ca şi patologie în 1906, de către un doctor pe nume Alois Alzheimer. Deși multe resurse au fost investite în înțelegerea bolii, încă nu știm ce o cauzează sau cum s-o vindecăm. Astăzi, zeci de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu această tulburare neurodegenerativă. Până în 2050, acest număr ar putea creşte de câteva ori. În lume, se cheltuie anual sute de miliarde de dolari pentru diagnosticul şi tratamentul bolii Alzheimer.

Boala este de cele mai multe ori detectată prea târziu pentru o intervenție optimă. Acum însă, un startup pe nume „Accexible” încearcă să schimbe acest lucru, pe baza premizei că semnele timpurii ale bolii Alzheimer ar putea fi văzute sau auzite în vocea unei persoane.

„Accexible funcționează la intersecția dintre neuroștiință, lingvistică și matematică”, a spus Carla Zaldua Aguirre, preşedintele companiei. Produsul Accexible – care este accesibil pe computer, pe smartphone (într-o aplicație) sau printr-un apel telefonic – evaluează conținutul lingvistic al discursului cuiva, precum și modul în care vorbește, pentru a identifica modificările care pot indica o problemă de bază. Aguirre promite o precizie de 90% în diagnosticul Alzheimer, rezultatele putând fi oferite în doar câteva minute. Astfel, medicii generalisti pot folosi aplicatia ca test de screening, iar neurologii o pot folosi pentru a monitoriza modul în care pacienţii lor progresează în timp.

Compania a spus că Accexible este deja folosit de 10.000 de pacienți și 40 de practicieni din mai multe ţări, în cadrul unor proiecte pilot derulate în Spania, Columbia și Marea Britanie. Dacă un pacient vine cu o plângere de memorie, un medic poate folosi tehnologia pentru a efectua un test de screening și apoi îl poate trimite la o clinică de specialitate, dacă este necesar.

„Există un stadiu preclinic al bolii Alzheimer în care nu poți vedea simptomele, dar există biomarkeri biologici”, spune Aguirre. Compania explorează dacă modelul poate prezice nivelurile de beta amiloid, proteina care se acumulează în creier la pacienții cu Alzheimer. Speranța lui Aguirre este că Accexible va putea în cele din urmă să detecteze o serie de afecțiuni de sănătate și să accelereze accesul la tratament.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): wired.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO