Aseară am purtat o discuţie cu prietena mea despre fantome şi întrebarea care mi-a venit în minte a fost următoarea: „De ce nu vedem fantomele de acum mii de ani?” Prietena mea m-a întrebat, la rândul ei: „De ce nu vedem niciodată fantoma unui om al peşterii, de exemplu?” Referitor la poveştile cu fantome, de obicei, spiritele sunt ale unor persoane decedate în urmă cu puţin timp sau în urmă cu maximum câteva sute de ani.
Oare ce se întâmplă cu fantomele? Ele petrec ceva timp în lumea noastră, înainte de a pleca într-o altă lume, invizibilă nouă?
Acelaşi lucru şi cu animalele. Toţi am mai auzit despre întâmplări cu fantomele unor animale recent decedate, dar niciodată n-am auzit poveşti cu fantomele unor dinozauri, de exemplu. De ce?
Oare pentru că vedem doar ceea ce credem că vedem? Sau poate că fantomele au şi ele o existenţă limitată şi apoi se vor reîncarna în alt trup? Voi ce credeţi? Aştept părerile voastre.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025