Nave spaţiale gigantice se îndreaptă spre Pământ


nave spaţiale giganticeConform site-ului Bombshock,un eveniment extraordinar se întâmplă în lumea astronomică. Precum se ştie, guvernul american a renunţat la proiectul de căutare a vieţii extraterestre (SETI – Search For Extraterrestrial Intelligence) fără să ofere o explicaţie foarte convingătoare. Dar se pare că adevăratul motiv a fost descoperit până la urmă. Responsabilii americani din guvernul american par a fi îngrijoraţi de faptul că unul sau mai multe obiecte uriaşe se îndreaptă rapid spre Pământ.

Referitoare la aceste obiecte, au început deja să apară speculaţii. Unii spun că aceste obiecte ar fi de fapt nişte „arce ale lui Noe spaţiale” care să salveze oamenii de pe Pământ înainte ca să aibă loc un cataclism la nivel mondial. Alţii afirmă că Pământul va fi invadat şi că oamenii vor trebui să muncească ca sclavi, pentru extratereştri, în mine de metale rare.

La momentul actual, obiectele se află în spatele orbitei lui Pluto, având o lungime de circa 230 de kilometri şi lăţime cuprinsă între 50 şi 90 de kilometri. Interesant e faptul că, în 1989, o sondă spaţială rusă (Mars Phobos 2) a fotografiat un obiect care se potrivea descrierii de mai sus, dar a fost distrusă puţin timp după acest eveniment, din motive necunoscute.

Pentru cei care sunt pesimişti, şi nu cred în asemenea ştiri, poate n-ar fi rău să se convingă şi cu proprii ochi. Intraţi pe site-ul www.sky-map.org şi apoi pe coordonatele 19 25 12, -89 46 03, apoi daţi zoom. Veţi observa imagini cu obiecte cilindrice, circulare sau având alte forme, aşa cum se poate vedea şi în poza de la începutul articolului. Iată şi alte imagini:


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu