În aprilie 2014, scriam acest articol (Nu-mi vine să cred! În timpul unui meci de fotbal, un om-umbră (sau o nălucă), aleargă pe stadion, trecând prin spectatori, ca şi cum n-ar avea niciun obstacol în faţa sa!), despre prezenţa unei năluci în tribunele unui stadion, în timpul desfăşurării unui meci de fotbal între două echipe din Uruguay. O nălucă aleargă prin tribune, trece peste oameni, peste gardul despărţitor dintre spectatori, ca şi cum n-ar avea niciun obstacol în faţa sa! Iar cei din jurul său nu reacţionează, de parcă nici nu l-au observat! Apoi, năluca se evaporă treptat.
Ei bine, se pare că năluca a fost văzută din nou, tot în timpul unui meci de fotbal (între echipele Racing şi River Plate) şi tot în America de Sud (Argentina). Acest lucru poate fi văzut într-un videoclip YouTube, în care apare următoarea descriere:
Înfiorător! O fantomă a fost văzută alergând pe marginea stadionului, în timpului meciului dintre Racing şi River Plate. Am mai văzut şi alte videoclipuri înainte şi nu am ştiut să le explicăm. Activitatea paranormală a fost surprinsă în timpul meciului când Racing Club a câştigat cu 1-0 în faţa lui River Plate.
Uitându-ne la videoclip putem vedea „năluca” în două ipostaze:
– prima oară aleargă la marginea terenului, în faţa reclamelor de pe stadion;
– a doua oară, aleargă tot pe marginea terenului, dar, de data aceasta, în spatele reclamelor de pe stadion.
Dacă s-ar găsi înregistrarea oficială a meciului, am putea afla dacă a fost vorba de o prelucrare grafică ulterioară a înregistrării, astfel încât să apară „năluca” pe ecran. Sau poate că a fost adevărată…











