Moartea, în marile tradiţii religioase ale lumii

Credinţa că morţii sunt încă vii, doar invizibili, este aproape generală în Orientul Mijlociu. Moartea este separarea sufletului de trup, iar sufletul este numit nefeş. În epopeea Ghilgameş nu există încă o asemenea idee. Ghilgameş se plânge: „Iubitul meu prieten a devenit ţărână”, când se vaită după moartea prietenului său, Enkidu. Zeii le oferă viaţă veşnică lui Uta-Napiştim şi soţiei sale, după ce aceştia au supravieţuit Potopului în care au pierit toţi ceilalţi oameni.

Moartea în zoroastrism

Zarathustra a fost învăţat de Ahura Mazda: „După ce un om [rău] moare… demonii cei răi îl sfâşie în întregime. În zorii celei de a treia nopţi… demonul Vizareşa «care se târăşte» conduce sufletul legat al omului rău, închinătorul la demoni… Sufletul merge pe poteci create de timp… Frumoasa… duce sufletele celor drepţi la Podul Chinvat… din lumea periculoasă în lumea fără pericole… Mulţumite, sufletele celor drepţi îşi continuă drumul spre tronurile de aur ale lui Ahura Mazda şi Ameşa Spentas până la Casa Cântecului, unde locuiesc drepţii.

Când moare un om drept, sufletul lui stă la capul cadavrului, psalmodiînd Gatha… Sufletul simte tot atât de multă bucurie cât a simţit în viaţă. La sfârşitul celei de a treia nopţi, în zori, sufletul omului drept este ca şi cum ar fi pe pajişti şi ar inspira miresme plăcute. Propriul său daena („şinele”) îi va apăra sub forma unei fecioare frumoase, maiestuoase, cu braţele albe. Sufletul omului drept îi zice: «Ce fată eşti tu, cea mai frumoasă dintre toate fetele pe care le-am văzut vreodată?» Propriul său daena îi va răspunde: «Tinere cu minte bună, tu te-ai închinat apelor bune şi focului lui Ahura Mazda şi ai psalmodiat Gatha [înainte] de a te despărţi de trup şi conştiinţă».”

Moartea în Vechiul Testament şi în iudaism

În tradiţia biblică, Adam a adus moartea în această lume ca pedeapsă pentru neascultarea sa (Facerea 2:17). Povestea este apropiată de mitul babilonian al lui Adam care a fost înşelat de zeul-şarlatan, Ea, aşa încât, în cele din urmă, a murit. Şi Adam a trebuit „să se întoarcă în pământ”. Dumnezeu a zis: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3:19). „Suflarea de viaţă” pe care Dumnezeu a suflat-o în faţa lui Adam (Facerea 2:7) a fost suflată afară de Adam. Aşa că nu a mai rămas nimic din om după moarte, potrivit acestei poveşti, exact aşa cum zice Ghilgameş când deplânge moartea prietenului său, Enkidu.

Mai târziu, în Vechiul Testament se pare că ar fi o idee a supravieţuirii după moarte, căci există o referinţă la ea ca la un „somn” (Iov 3:13). Pentru somn, o persoană trebuie să fie vie, ceea ce înseamnă că ea ar putea să se trezească, într-o dimineaţă, deoarece somnul nu este etern.

Moartea în creştinism şi în Noul Testament

În Noul Testament, apare o fi filozofie cu totul nouă. Iisus promite unora dintre ascultătorii Săi: „Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 9:1; Luca 9:27). Înseamnă asta că sufletele lor vor supravieţui morţii ca să vadă împărăţia lui Dumnezeu? Mesajul Noului Testament este că Hristos a învins moartea: „Socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:9-11). „În Hristos toţi vor învia… [El] fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 15:20-23). „El a nimicit moartea şî a adus la lumină viaţa şi nemurirea…” (II Timotei 1:10).

Prin stăpânirea morţii, diavolul avea toţi oamenii în puterea sa, dar Hristos îi poate elibera (Evrei 2:14-15). Hristos „are cheile morţii şi ale Iadului” (Apocalipsa 1:18). „Cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică” (Ioan 3:16).

Moartea în islamism

În islam, „Fiecare suflet va gusta moartea” (Coran 3:182). În librăriile mici din ţările islamice se găsesc multe broşuri în care moartea este descrisă detaliat. În Coran, moartea este anunţată credincioşilor, precum şi necredincioşilor (39:31). Moartea a fost „scrisă”, adică, predestinată tuturor oamenilor (56:60). Allah a creat atât viaţa, cât şi moartea (67:2). Moartea îl va ajunge pe om oriunde (4:80), aşa că fuga este inutilă (33:16). Moartea vine ca o amorţeală, sakra (50:18), ca şi cum ai fi beat. Nu este permis să cauţi moartea, a zis Mahomed.

Odată ce un om este mort şi îngropat, perioada până la înviere i se va părea scurtă (23:115-116). Înaintea morţii, o rudă sau un prieten al muribundului trebuie să stea întruna de veghe şi să repete: „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah…” până când şi muribundul va repeta aceste cuvinte. Motivul acestui ritual este că, atunci când mortul este în groapă, este vizitat de doi mesageri, din partea lui Dumnezeu. Munkar şi Nakir, cu înfăţişări înspăimântătoare, care îl vor întreba: „Cine este Dumnezeul tău?” Răspunsul corect este: „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah.” Următoarea întrebare este: „Cine este profetul tău?” Răspunsul corect este: „Mahomed este profetul lui Dumnezeu.” (Aceasta este cealaltă jumătate a mărturisirii de credinţă islamică). După aceea, cei doi mesageri îl vor lăsa în pace pe mort până la înviere.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.