Misterul pietrei albe de pe Lună, găsită în Tibet. Strămoşii noştri au ajuns pe Lună în anul 2309 î.Hr.!?

Într-o zonă îndepărtată nordică a Tibetului se află ruinele capitalei Hsiung Nu, descoperită de Duparc în 1725. În oraș, Duparc a dat peste o masă de monoliți (odată acoperită cu argint), o piramidă, parte a unui turn din porțelan albastru și de un palat regal, care conținea tronuri cu imagini ale Soarelui și Lunii. Exista, de asemenea, o mare piatră albă, înconjurată de desene ciudate.

În 1952, a sosit o expediție sovietică. Grupului de cercetători sovietici le-au fost arătate de către călugării tibetani câteva documente antice, ale căror descrieri sunt în concordanţă cu cele ale lui Duparc.

Dar aici vine partea uluitoare a poveştii: piatra albă, spun documentele tibetane, a fost „adusă de pe Lună”. Piatră lunară? Cum este posibil? E posibil ca omul să fi ajuns mai devreme pe Lună, poate acum câteva secole sau milenii? Există indicii în acest sens? Sigur că există.

De exemplu, în textul indian antic „Surya Siddhanta” se vorbeşte despre maşinării gigantice din metal strălucitor care orbitează Pământul sub Lună şi deasupra norilor. Sau în Guatemala s-a descoperit un artefact vechi în care se vorbeşte despre un „un car circular de aur, având o circumferință de 12.000 coți și care este capabil să ajungă la stele”. Ori, dacă vrem să ne întoarcem în China în secolul al III-lea î.Hr., Chang Tzu, într-o lucrare intitulată „Călătorie către infinit”, acesta ne povesteşte despre o călătorie pe care a făcut-o în spaţiul cosmic, la 50.000 de km distanţă de Pământ.

Însă, dacă e să ne luăm după o altă legendă chineză, în anul 2309 î.Hr., inginerul împăratului Yao a decis să se ducă pe Lună, cu ajutorul unei „păsări celeste”…