Misterioasa şi gigantica explozie Tunguska din 1908 ar fi putut fi produsă de o astronavă extraterestră cu motor nuclear

La 30 iunie 1908, pe la ora 7 dimineaţa, sute de ţărani, vânători, pescari din taigaua siberiană au văzut un glob de foc deplasându-se vertiginos în văzduh, până ce s-a transformat într-o coloană de foc ţâşnind spre cer. Suflul exploziei a fost simţit ca un uragan, până la o distanţă de 200 km. Zgomotul asurzitor a fost auzit până la Kansk, localitate aflată la o distanţă de 800 km distanță. Unda de şoc a făcut de două ori ocolul lumii, fiind înregistrată de barografele din Potsdam şi din Londra. Timp de trei nopţi, în câteva capitale europene, oamenii au putut să-şi citească ziarul şi fără ajutorul luminii artificiale. Acesta a fost așa-zisul fenomen „explozia de la Tunguska”.

Urmările exploziei au fost catastrofale. Pădurea siberiană, cu arborii ei înalţi de 40 de metri, a fost doborâtă pe o suprafaţă de 200.000 de hectare. Peste 20 de milioane de arbori au fost smulşi din rădăcini, până la o distanţă de 40 km de epicentru. Ce anume putea să producă astfel de efecte?

Leonid Kulik, iniţiatorul expediţiilor organizate în zona dezastrului, din 1927 până la izbucnirea războiului, era convins că vinovatul nu putea fi decât un meteorit gigantic. Cercetările întreprinse au demonstrat, însă, inexistenţa craterului şi a fragmentelor care ar fi trebuit să marcheze impactul violent al unui corp de mari dimensiuni cu solul. În schimb, chiar în epicentrul exploziei, acolo unde totul ar fi trebuit să fie zdrobit, pulverizat, pădurea rămăsese în picioare, dar copacii erau morţi: fără vârfuri, fără crengi, păreau o îngrămădire de stâlpi înfipţi în pământ.

A explodat o navă cu motor nuclear…?

Pornind de la aceste constatări, ca şi de la relatările martorilor şi datele privind explozia, Aleksandr Kazanţev a emis o ipoteză neortodoxă. Într-un articol publicat în numărul din ianuarie 1946 al revistei „Vokrug Sveta”, el sugera că globul de foc ar fi putut să fie o astronavă propulsată de un motor nuclear. În acest caz, dacă explozia s-ar fi produs la o anumită înălţime deasupra solului, lipsa craterului şi a fragmentelor (materia dezintegrându-se în văzduh) ar fi fost de înţeles, ca şi faptul că arborii situaţi chiar dedesubtul sursei undei de şoc n-au fost doborâţi.

… sau o cometă?

Însă, alţi oameni de ştiinţă au căutat explicaţii pentru trăsăturile specifice ale fenomenului tungus. În 1958, K.P. Florenski s-a arătat convins că explozia s-a produs nu pe sol, ci în atmosferă. În 1959, V.G. Fesenkov a stabilit că evenimentul s-a produs la o înălţime de aproximativ 5 km; evaluarea a fost efectuată şi în temeiul analizei barogramelor din 1908 ale Institutului de geofizică de la Potsdam, care indică altitudinea la care s-a făcut simţită perturbaţia principală a stratului de aer. S-a stabilit, totodată, că trecerea globului de foc a determinat o modificare bruscă a câmpului magnetic al Pământului, potrivit magnetogramelor găsite la observatoarele din Irkuţk şi Greenwich. Pornind de aici, Fesenkov a abandonat ipoteza meteoritică, afirmând, în 1962, că enigmaticul corp ceresc ar fi fost o cometă. Aşa s-ar explica şi luminescenţa mărită a cerului nocturn, datorată difuziunii luminii solare în norii de praf care alcătuiesc coada cometelor, sau prezenţa în probele de sol a sferelor microscopice de magnetică şi silicat, rămăşiţe ale nucleului cometar. În sfârşit, explozia ar fi fost rezultatul unei reacţii chimice între compuşii hidrocarburilor incomplete din nucleu şi oxigenul din atmosferă, în condiţiile temperaturii şi presiunii ridicate ale undei de şoc.

Dar calculele exclud explozia unei comete!

Printre adversarii acestei ipoteze se numără membrii expediţiei conduse de geofizicianul A.V. Zolotov. Ei amintesc că Pământul a trecut deseori prin cozile prăfoase ale cometelor, fără ca întâlnirea să fi dat naştere unor fenomene luminoase; de altfel, în 1908 luminescenţa a fost observată şi la extremitatea conului umbrei terestre, unde nu poate fi vorba de acţiunea luminii solare. Iar sferele microscopice de magnetită şi silicat constituie produse obişnuite ale dezagregării meteoriţilor, găsite pretutindeni.

Zolotov consideră că problema vitezei corpului reprezintă veriga principală a dezlegării misterului. În cazul dat, viteza poate fi determinată stabilind raportul dintre amplitudinile undelor balistică şi de explozie, într-un anumit punct din spaţiu. Cercetând mai mulţi copaci asupra cărora se exercitase acţiunea ambelor unde, geofizicienii au constatat că ramurile au fost rupte numai de unda de explozie, unda balistică – provocată de mişcarea corpului şi având o putere direct proporţională cu viteza acestuia – neafectând ramurile subţiri. Pe de altă parte, martorii oculari au declarat că vedeau globul de foc şi auzeau, simultan, zgomotul trecerii lui prin văzduh, ceea ce înseamnă că viteza deplasării nu o depăşea prea mult pe aceea a sunetului, fiind cam de 4-5 km pe secundă. Chiar dacă n-am ţine seama de celelalte argumente prezentate până acum, o asemenea viteză nu justifică violenţa şi urmările exploziei din taiga. Ar fi fost necesară o viteză de zece ori mai mare pentru acumularea uriaşei energii cinetice a cărei bruscă transformare în căldură să declanşeze o catastrofa de proporţii atât de neobişnuite.

Atunci? Sursa exploziei trebuie căutată în energia interioară a corpului, spune Zolotov. Iar pentru a defini natura ei, e necesar să se recurgă la mărturia parametrilor exploziei, adică a valorilor care caracterizează particularităţile ei fizice. O deosebită importanţă în elucidarea problemei o are cunoaşterea valorii energiei luminoase, raportul ei cu energia totală degajată indicând, de obicei, caracterul exploziei. La 17-18 km de epicentru, Zolotov a găsit copaci care au luat foc în momentul exploziei, ceea ce înseamnă că energia radiaţiei luminoase era de 60-100 de calorii pe centimetru pătrat, deci de 1,5 x 10^23 ergi. Alte valori, calculate potrivit unor relatări din 1908, se situează între 1,1 x 10^23 şi 1,1 x 10^23. În concluzie, ca ordin al mărimii, energia radiaţiei luminoase a exploziei reprezenta câteva zeci de procente din energia ei totală, raport care pare să excludă posibilitatea naturii chimice.

Explozie nucleară?

În 1958, I.M. Emeleanov semnala creşterea neobişnuit de rapidă a copacilor din zona catastrofei. Pentru a explica acest fenomen, s-a vorbit despre schimbarea condiţiilor de iluminare a pădurii, despre creşterea conţinutului în cenuşă al solului etc. Expediţia Zolotov a constatat că, după 1908, radioactivitatea inelelor anuale izolate ale copacilor s-a mărit brusc. Se pare deci că, în urma exploziei, s-a format o substanţa care a pătruns în sol şi, de acolo, în plante, determinând accelerarea procesului de creştere.

Într-o lucrare publicată în 1960, de către un grup de fizicieni din Tomsk, era evidenţiată analogia dintre unele urmări ale exploziilor nucleare experimentale americane din 1958 şi ale catastrofei din 1908: intensificarea luminescenţei cerului în timpul nopţii, modificarea câmpului magnetic al Pământului. Un argument care, împreună cu parametrii exploziei şi mărirea bruscă a radioactivităţii, pledează pentru natura nucleară a dezastrului tungus.

Cu toate că trecuse mai bine de jumătate de veac, traiectoria globului de foc nu era încă riguros stabilită. Supunând unei revizuiri atente părerile contradictorii anterioare, Zolotov a pornit de la efectele fizice ale catastrofei, ajungând la concluzia că direcţia urmată a fost de la sud-vest spre nord-est. Se ştie că exploziile dau naştere unor unde de şoc a căror acţiune se exercită în mod aproximativ egal în toate direcţiile. Ori, epicentrul exploziei enigmaticului corp tungus e situat departe de centrul zonei distrugerilor. Să se datoreze acest fapt undei balistice? Nu, căci zona distrugerilor se întinde mai ales sub un unghi mare faţă de traiectoria corpului şi nu de-a lungul ei. Explozia a avut deci un caracter orientat, adică acţiunea ei s-a exercitat inegal în diferite direcţii. Acest fenomen s-ar putea datora, spune Zolotov, închiderii substanţei explozive într-un înveliş inexplozibil: forma inegală a învelişului a determinat acţiunea inegală a exploziei. Şi ipoteza lui Kazanţev revine în atenţia noastră, pentru că substanţa explozivă închisă într-un înveliş inexplozibil ar putea fi combustibilul nuclear din rezervorul astronavei…

Despre această ipoteză am mai discutat pe site, în acest articol din 2015 – Un mare cercetător rus, “tatăl” rachetelor sovietice, i-a spus lui Stalin că celebra explozie de la Tunguska a fost provocată de o navă spaţială extraterestră! Dar totul a fost ţinut secret! – vorbeam despre faptul că Serghei Korolev, “tatăl” rachetelor sovietice, i-a spus lui Stalin că, în opinia sa, explozia a fost provocată de o navă spațială extraterestră.

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.