Scriam într-un articol recent – Astronomii au găsit semnale radio misterioase provenite de la o galaxie aflată la 3 miliarde de ani-lumină – conform căruia astronomii au detectat 15 impulsuri radio puternice, repetate, provenite de la o galaxie pitică, aflată la 3 miliarde de ani-lumină distanță de Pământ.
Dar asta se întâmplă în anul 2017. Însă, în anul 1962, în acest domeniu a avut loc un eveniment excepţional. Atunci, colectivul de cercetători condus de prof. dr. Jaroslav Niec a început „ascultarea” constelaţiei Orion, cu ajutorul radiotelescopului Forty de la Bialystoc.
Undele captate, înregistrate pe benzi magnetice, au fost prelucrate în sisteme telerecording şi, spre surpriza generală, pe ecran au apărut imagini mobile, printre care un vehicul asemănător cu un transportor amfibiu, la care se pot distinge clar, detalii remarcabile, cum ar fi două şenile, un proiector lateral, cabine de comandă şi un capac de acces deasupra bordului înclinat. Uimiţi, oamenii de ştiinţă au preferat să considere, nu fără o anumită justificare, că imaginea obţinută se datora suprapunerii accidentale a undelor venite din spaţiu.
Câteva zile mai târziu, însă, a fost recepţionat un al doilea mesaj, de fapt imaginea foarte clară a unui text similar unei radiograme terestre. „Scris” pe câteva rânduri, mesajul avea caracteristici care limitează mult posibilitatea unei coincidenţe: „litere” similare şi grupe de „puncte” ce se repetă, prezenţa elementului central, faţă de care celelalte elemente se situează simetric, regularitatea contururilor şi dimensiunilor simbolurilor.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025