Facebook
Orgoni Crystal

 

Marele scriitor rus Tolstoi a inventat o nouă religie: tolstoismul

Tolstoi a propovăduit religia lui Christos, despuiată însă de misterele şi dogmele ei, ceea ce l-a determinat, chiar, să redacteze, începând cu 1879, o critică a teologiei dogmatice şi să traducă evangheliile, urmărind concordanţa lor. Totuşi, preocupat în primul rând de morala practică, el a adoptat o interpretare a creştinismului care lăsa deoparte în mod deliberat cunoaşterea naturii divine şi speranţa în viaţa veşnică. „Dumnezeu este Dumnezeu tocmai pentru că eu nu sunt capabil să-mi reprezint fiinţa Lui întreagă. De altfel, Dumnezeu nu este o fiinţă. Dumnezeu este lege şi putere”, scria el. Un anumit fond păgân îl făcea să creadă în posibilitatea unui bine exclusiv pământesc.

Pentru el religia se confundă cu morala, iar principiul ei esenţial se reducea la iubirea de Dumnezeu, adică a Binelui, a Vieţii şi a aproapelui, iubire îndrumată de raţiune, aceasta din urmă fiind indispensabilă oricărei conduite morale. Religia sa, simplificată la maximum, se rezumă la cinci comandamente: 1) Să nu te înfurii (principiu pe care cu siguranţă i-a fost foarte greu lui Tolstoi să-l respecte!); 2) Să nu comiţi adulter; 3) Să nu juri; 4) Să nu te opui răului prin violenţă; 5) Să nu fii duşmanul nimănui (ceea ce constituia o condamnare a războiului).

Aceste precepte extrem de simple nu trebuie să ne interzică nicicum să cunoaştem fericirea. În viziunea lui Tolstoi, pentru a fi fericit este suficient, în primul rînd, să trăieşti în comuniune cu natura, deci la ţară, în măsura posibilităţilor. Pentru boierul bogat care fusese Tolstoi, confortul nu apărea ca o condiţie a fericirii. Mergea chiar pînă la a pretinde că doar sărăcia permite atingerea unei fericiri autentice. În vederea menţinerii echilibrului personal, practicarea unei munci fizice este bine venită. Punând în practică acest principiu, Tolstoi a vrut să înveţe să facă cizme din piele. Desigur, o viaţă de familie (tot la ţară, de preferinţă) şi relaţii „conviviale”, cum am spune astăzi, cu oamenii, constituie formele elementare ale unei existenţe fericite. În fine, o stare bună a sănătăţii şi o moarte lipsită de suferinţe sînt indispensabile. În ceea ce priveşte acest din urmă punct, Tolstoi consideră că ţăranul simplu este favorizat.

În ceea ce priveşte acest din urmă punct, Tolstoi consideră că ţăranul simplu este favorizat. Îl pune în mod constant în opoziţie dotrina creştină, aşa cum o înţelege el, cu ceea ce tot el numeşte doctrina lumii. Însă trebuie să recunoaştem că în căutarea ascetică a perfecţiunii morale şi religioase se întrevede multă nostalgie şi mult regret, consecinţe ale multor tentative nereuşite de a atinge un ideal visat.

Într-adevăr, profetul de la Iasnaia s-a arătat de multe ori veleitar şi contradictoriu. Multe din eşecurile pe care le-a înregistrat în punerea în practică a ideilor sale se explică printr-o anumită incapacitate de a transpune în realitate un ideal atât de exigent precum al său. Proprietatea Tolstoi este de acord cu Proudhon în privinţa conceperii proprietăţii ca furt. O consideră a fi incompatibilă cu creştinismul. Din învăţăturile lui Iisus a reţinut în special (ebionism în ebraică) şi că dezmoşteniţii vor fi mântuiţi. Căci este scris: Fericiţi voi, cei săraci, că a voastră este Împărăţia Cerurilor. Şi: Vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. Conform Vechiului Testament, cel care are milă de sărman împrumută Domnului şi el îi va răsplăti fapta lui cea bună.

Ca mulţi alţi intelectuali, Tolstoi a fost toată viaţa atras de popor, de ţărani, însă nu a reuşit niciodată să stabilească un contact autentic cu cei simpli. Oricum ar fi, el crede că pământul, elementul natural ca şi soarele, râurile sau marea, nu trebuie să fie proprietatea nimănui. Tolstoi, deşi proprietar al unui vast domeniu, adoptă vechi ul proverb rusesc: „Pămîntul nu este al nimănui, căci este al lui Dumnezeu”.

Boier fără grija zilei de mâine, el nu ezită să considere proprietatea funciară drept un păcat. Banul reprezintă pentru el cheia violenţei şi a puterii. El perpetuează privilegiile. Corupe fraternitatea umană. Judecătorul este plătit pentru a-l condamna pe hoţ sau pe prostituată, ale căror „infracţiuni” rezultă în mod fatal dintr-o organizare socială injustă, după opinia multora. Birocratul este plătit pentru a percepe impozite asupra muncii, iar aceşti bani vor servi la întreţinerea îndestulării celor mari sau vor fi folosiţi pentru fabricarea armelor necesare războiului. Preotul este plătit pentru a predica săracilor resemnarea etc.

Orgoni Crystal

 

Articole inrudite