Lumea rea, creaţia lui Dumnezeu? Nu! Nimic rău n-a fost creat de Dumnezeu


Poate că mulţi dintre noi s-au întrebat: „De ce se întâmplă răul în lume, atât timp cât există Dumnezeu?” Unii n-au fost mulţumiţi de răspunsurile găsite. Eu, personal, am fost extrem de fericit când am găsit răspunsul la această întrebare într-o operă religioasă scrisă de Tatian Asirianul (120-180 d.Hr.), unul dintre teologii de început ai creştinismului. În traducerea mea, vă ofer un fragment din ce spunea marele teolog creştin:

Nu doresc să fiu rege; nu sunt nerăbdător să ajung bogat; refuz orice funcţie de conducere; detest păcatul trupesc; nu mă întrec după numărul de mătănii; n-am nicio sete pentru faimă; dispreţuiesc moartea; boala nu mă atinge şi durerea nu-mi consumă sufletul. De sunt sclav, îndur servitutea; de sunt liber, nu-mi fac din asta o laudă. Văd acelaşi soare pentru toţi şi aceeaşi moarte pentru toţi, indiferent dacă am trăi în plăcere sau mizerie (…) Cei bogaţi mor, dar de acelaşi destin au parte şi cei săraci. Celor bogaţi le lipsesc multe lucruri, şi ei sunt mari doar prin ceea ce deţin ei (…) De ce sunteţi agăţaţi de lucruri? Muriţi faţă de această lume şi dispreţuiţi nebunia din ea. Trăţi în Dumnezeu şi, înţelegându-L, lăsaţi deoparte vechile obiceiuri. Noi nu suntem născuţi pentru a muri, dar murim datorită propriei noastre vini. Liberul nostru arbitru ne-a distrus; noi, care eram liberi, am devenit sclavi, sclavii păcatului.

Nimic rău n-a fost creat de Dumnezeu; noi înşine manifestăm răutatea. Dar noi, care o manifestăm, avem capacitatea de a o respinge”.


Lasă un comentariu