Marele savant Newton a fost un simplu şarlatan

140

Newton7Este Newton, fondatorul fizicii moderne un şarlatan? Din păcate pentru cei care îl consideră pe „descoperitorul” legii gravitaţiei exemplul raţiunii şi probităţii ştiinţifice, răspunsul este pozitiv. Cercetările amănunţite ale monumentalei sale lucrări Principia (publicată în trei ediţii: 1687, 1713, 1726) demonstrează, fără urmă de îndoială, că toate corecturile din calculele sale au fost făcute a posteriori. Aceasta înseamnă că, ştiind care va fi rezultatul, el a modificat datele pentru a se potrivi cu predicţiile sale.

Cum a modificat Newton viteza sunetului şi calculele privind precesia de echinocţiu

Aşadar, în calculul efectuat asupra vitezei sunetului, Newton a corectat raportul dintre densitatea aerului şi a apei de la 1:850 în prima ediţie, la 1:870 în a doua. Cât priveşte calculele asupra precesiei de echinocţiu a Pământului, despre care se ştie că ar dura aproape 50 de secunde, istoricul Richard S. Westfall evidenţiază: „Fără măcar a pretinde că are noi date, Newton a manipulat cu obrăznicie vechile cifre despre precesie, astfel încât nu numai că a acoperit discrepanţa aparentă, dar a continuat demonstraţia, la un nivel mai înalt de corectitudine.” Westfall adaugă: „Puterea de convingere a tezei Principia constă, şi nu în mică măsură, în pretenţia deliberată a unui grad de precizie mult mai mare decât merită.”

Newton l-a păcălit pe matematicianul Leibnitz, fabricându-şi singur un “raport obiectiv”

Mai grav însă, Newton a apelat la înşelătorie pentru a-şi reduce la tăcere adversarii, precum chimistul englez Robert Boyle şi filozoful german Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716). Pentru a-şi susţine revendicarea conform căreia el însuşi, nu Liebnitz, inventase calculele, în 1712 a determinat Societatea Academică Regală – societate despre care se presupunea că este formată din oameni de ştiinţă imparţiali – să întocmească un raport. Sprijinându-l pe Newton şi acuzându-l pe Leibnitz de plagiat, prefaţa raportului accentua obiectivitatea documentului. De fapt, Newton (care, din pură întâmplare, era preşedintele Societăţii Regale) concepuse atât prefaţa cât şi raportul.

Newton i-a subminat eforturile chimistului Robert Boyle

La 16 aprilie 1676, el avertiza Societatea Regală că o observaţie publicată de Boyle în jurnalul Societăţii, Tranzacţie filozofică, din luna februarie a acelui an putea avea grave consecinţe sociale. Boyle observase că, atunci când mercurul era amestecat cu praf de aur, avea ca produs de reacţie căldura. Obiecţia ridicată de Newton: deoarece el efectua pe atunci experimente în alchimie, se temea că Boyle sau altcineva l-ar fi putut învinge, descoperind înaintea lui „Piatra filozofală” (o substanţă mitică despre care se spune că ajută la transmutaţia metalelor). Aşa că a abuzat de autoritatea pe care o deţinea pentru a preveni propagarea descoperirilor lui Boyle.

Alte cariere distruse: consecinţa mărului căzut în cap?

Liebnitz şi Boyle nu au fost singurele lui victime. Sir Isaac a ruinat mai multe cariere promiţătoare prin maşinaţiunile sale vicioase. Incapabil să-şi controleze emoţiile şi suferind de două căderi nervoase, probabil că momentul în care acel măr i-a căzut în cap nu a condus doar la descoperirea legii gravitaţiei, dar a contribuit şi la formarea unei grave instabilităţi mintale.