Aşa cum scriam într-un articol din iunie 2019 – Ce secret teribil se ascunde în spatele lansării de către Facebook a criptomonedei globale, Libra? – decizia Facebook (alături de PayPal, Mastercard și Visa) de a lansa noua criptomonedă glpbal, Libra, ar putea ascunde un plan de emitere a unei monede unice mondiale.
Însă, decizia Facebook a început să fie dur criticată de multe entităţi. De exemplu, președintele Federal Reserve (banca centrală a SUA), Jerome Powell, a declarat că proiectul Facebook pentru moneda digitală Libra ”nu poate continua” până nu sunt rezolvate motivele serioase de îngrijorare. Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat că Libra nu poate să devină o monedă de tip suveran, întrucât o societate privată nu poate şi nu are dreptul de a crea o monedă care ar intra în concurenţă cu monedele altor state.
În rândul criticilor monedei virtuale Libra se numără şi, Mihai Alisie, co-fondatorul monedei privare Ethereum, care a declarat că acest lucru este un pas înapoi în ceea ce privește avantajele legate de independența și confidențialitatea utilizatorilor. „Există implicații în multe domenii, de la economic la politic, de la tehnologie la supraveghere și confidențialitatea datelor. Facebook (…) este o mașină bine unsă de supraveghere și manipulează activ comportamentul oamenilor la scară globală”, susține Alisie.