În legătură cu multiplele relatări despre întâlnirile de gradul al III-lea cu extratereştrii, martorii care pretind că au avut parte de aşa ceva, au fost prima dată impresionaţi de liniştea îngrijorătoare, nefirească. Apoi, despre diverse efecte electromagnetice care apar: maşinile cu care mergeau nu se mai supun comenzilor şi continuă să meargă, îndreptându-se spre drumul lateral pentru pietoni, în ciuda eforturilor şoferului, unele se opresc, altele continuă să se deplaseze (atunci drumul se îmbunătăţeşte sau apar denivelări la intervale regulate), altele în sfârşit sunt „aspirate în maşinărie”. În unele cazuri (dar extrem de rare), ele devin „transparente”.
Pe 22 mai 1973, către ora 3 dimineaţa, pe o autostradă în apropiere de Catanvuda (statul Sao Paolo, Brazilia), maşina lui Onilson Patero este survolată de un OZN. În timp ce vehiculul său este iluminat de un fascicul de lumină albastră, emis de maşinărie, Patero îşi dă seama că, de fapt, caroseria a devenit transparentă şi că de pe scaunul său el vede motorul, de parcă tabloul de bord şi capota nu ar exista, şi distinge chiulasa, dinamul şi ventilatorul. Acelaşi fenomen se produce afară. Ieşit din automobilul său transparent, el descoperă că poate să vadă prin el şoseaua şi peisajul.
Legile fizicii noastre par abrogate pentru exterior, dar şi pentru persoana martorului care se simte zburând prin văzduh, urmând nişte raze luminoase. Subiectul este izolat, nu poate chema în ajutor, el pătrunde într-o lume care îi scapă în întregime. Restul dispare într-o non-existenţă (ceilalţi martori posibili – soţul din acelaşi pat sau pasagerul din aceeaşi maşină – sunt „deconectaţi”: într-o „stare de animaţie nedeterminată”, ei nu mai văd şi nu mai aud nimic). Decorul obişnuit se transformă în bizar. Acest fenomen este perceptibil în natură…
